Sarbatoarea Sfanta Parascheva i-a adus presedintelui Traian Basescu o distinctie religioasa dupa care s-ar da in vant Gigi Becali sau Vadim Tudor. Dupa ce a primit in Azerbaidjan titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Stat din capitala azera, Baku, Basescu s-a mai pricopsit cu o titulatura, care de data aceasta a venit din partea Mitropolitului Daniel al Moldovei si Bucovinei.
Dupa modelul titlurilor detinute de Ceausescu, precum -Intaiul otelar al tarii- sau -Intaiul miner al tarii-, presedintele Traian Basescu si-a adjudecat si el o distinctie absoluta: cea de -Intaiul pelerin la tarii-.
Fara declaratii
Dupa ce Basescu a ajuns la Iasi vineri seara, cu un avion civil, si nu cu aeronava prezidentiala, asa cum ne-am obisnuit, presedintele a participat, sambata, la Catedrala Mitropolitana din Iasi, la slujba oficiata cu ocazia sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva – ocrotitoarea Moldovei.
Impresionat de calatoria facuta de seful statului de la Oradea la Iasi, Mitropolitul Daniel al Moldovei si Bucovinei l-a numit pe presedintele Traian Basescu -Intaiul pelerin al tarii-. Recunostinta mitropolitului a venit dupa ce Basescu a participat la Sfanta Liturghie. Pentru ca Basescu sa isi aduca aminte mereu de sarbatoare si sa repete in fiecare an gestul, Mitropolitul Daniel i-a daruit presedintelui o icoana care o reprezinta pe Sfanta Parascheva si un album despre viata acesteia.
Imediat dupa terminarea slujbei, Basescu a mers la racla Sfintei Parascheva, amplasata in curtea Mitropoliei, si s-a recules cu mana pe sfintele moaste, timp de cateva minute. Dupa pelerinaj, presedintele a lasat deoparte declaratiile si s-a urcat in masina care il astepta. Basescu a demarat in tromba spre Hotelul Europa, locul unde a fost cazat, fara sa dea declaratii presei.
Baia de multime, obligatorie
Dupa ce si-a exteriorizat evlavia, presedintele Traian Basescu a trecut la capitalul electoral. Seful statului a facut o baie de multime, urandu-le pelerinilor -sa traiti- si -sanatate- si a daruit unei fetite din multime cadourile primite de la mitropolit.
Basescu nu a fost singurul politician care a venit in pelerinaj la Iasi. Printre oamenii politici care au venit la sarbatoarea Sfintei Parascheva s-au numarat si Gigi Becali, Victor Ponta, Daciana Sarbu, Bogdan Olteanu, Teodor Melescanu sau Ioan Talpes.
Spre deosebire de anul trecut, Sfanta Liturghie s-a desfasurat in biserica, unde se aflau autoritatile si personalitatile mondene ale orasului, accesul facandu-se pe baza unui permis special. Mii de credinciosi au urmarit slujba de pe un ecran gigant, amplasat in curtea Catedralei. Sfanta Liturghie a fost oficiata de un sobor de inalti ierarhi, in frunte cu Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
Sarbatoarea continua
Ieri, la Iasi, mii de pelerini asteptau inca sa se inchine la moastele Sf. Parascheva. Amploarea sarbatorii a fost nuantata de jandarmii disponibilizati pentru a preveni declansarea oricaror incidente. Potrivit acestora, in fiecare ora au trecut pe la racla aproximativ 3.000 de pelerini.
Credinciosii care au dorit sa se inchine la moastele Sfintei Parascheva au avut de asteptat 24 de ore la o coada care a avut cel putin un kilometru si jumatate lungime.
Potrivit programului stabilit de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, racla cu moastele Sfintei Parascheva ar urma sa fie dusa din nou in Catedrala Mitropolitana in aceasta seara, insa daca vor mai fi pelerini la rand, termenul va fi amanat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















