Home Social Dosar penal pentru omor în cazul tinerei lăsată să moară din motive...

Dosar penal pentru omor în cazul tinerei lăsată să moară din motive religioase

DISTRIBUIŢI

Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor în cazul tinerei de 20 de ani din Suceava care a murit dupa ce părinții ei au refuzat o transfuzie de sânge, din motive religioase.

Joi, la o săptămână de când fata a fost lovită de tren, medicii au decis să opereze pacienta indiferent de opinia părinților, însă aceștia au cerut imediat transferul ei la un spital universitar. Fata a fost luată cu un elicopter trimis de Spitalul din Iași pentru a fi transferată la Iași unde urma să fie preluată de un medic care este de aceeași confesiune cu familia, respectiv martor al lui Iehova. În timpul transportului, fata a intrat in stop cardio respirator și a decedat.

Tânăra de 20 de ani suferise fracturi la picior și la sold, iar medicii i-au indus coma și au recomandat operația. Fata avea însă nevoie de sânge, dar părinții ei s-au împotrivit transfuziei care, susțin aceștia, contravine convingerilor lor religioase.

Joi, părinții tinerei și-au susținut în fața comisiei de arbitraj a spitalului punctul de vedere, spunând chiar că au respectat dorința fiicei lor.

Maria Rusu Lucescu, avocatul familiei a declarat: „Din punctul meu de vedere, a fost respectată legea, fata la 18 a semnat pe propria răspundere o hârtie la biserica din care face parte că refuză orice transfuzie, transplant, donare de organe.”

Vineri, Direcția pentru Sănătate Publică a demarat o anchetă și verifică dacă personalul medical a făcut tot ce le-a stat în putință pentru a salva pacienta.

Și Avocatul Poporului face verificări. Conform instituției, a fost încălcat dreptul la viață al pacientului.

CITEȘTE ȘI

Avocatul Poporului îi vrea la pușcărie pe medicii care nu i-au făcut transfuzie unei martore a lui Iehova

 

 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.