Liberalii sunt revoltati de acuzele lui Emil Constantinescu la adresa lui Theodor Stolojan. Vicele PNL, Dan Radu Rusanu, a pus, ieri, tunurile pe fostul locatar al Cotrocenilor, caruia -i-a inchis gura- cu esecul sau din 2000. -Domnul presedinte Constantinescu are vina fantastica de a fi determinat toate partidele de stanga si de dreapta sa voteze cu Ion Iliescu-, a aratat el, in replica la previziunile lui Constantinescu privind alunecarea spre stanga a PNL in frunte cu Stolojan. Membru marcant al gruparii Patriciu, Dan Rusanu i-a luat apararea fostului prim-ministru, fata de care colegii sai de -Revolutie- au retineri lansand aceleasi acuze de alunecare spre stanga in subteranele partidului.
Vicepresedintele liberal nu i-a iertat nici pe taranisti – alti delatori ai lui Stolo: -In mintea lui Emil Constantinescu, pe dreapta exista doar PNTCD, care a demonstrat insa in patru ani de guvernare ca nu are decat idei de stanga-. Iritat, Dan Rusanu l-a luat in balon si pe liderul PNTCD, Victor Ciorbea, care l-a acuzat pe Stolojan tot de stangism a doua zi dupa ce acesta si-a anuntat candidatura la presedintia PNL. -Stolojan e mult mai de dreapta decat un lider sindical-, a spus vicele liberal, facand referire la CV-ul lui Ciorbea, care a tutelat CNSLR. -Daca Ciorbea e de dreapta, atunci domnul Stolojan e de extrema dreapta!-, a plusat Dan Radu Rusanu. Liberalii i-au luat astfel apararea lui Theodor Stolojan, care se pregateste sa se instaleze la sefia PNL dupa votul preliminar al liderilor de organizatii la Delegatia Reprezentantilor de maine, ce va precede Congresul Extraordinar din august.
TVR respinge acuzatiile
Societatea Romana de Televiziune (SRTV) apreciaza ca acuzatiile lui Emil Constantinescu referitoare la acordarea dreptului la replica sunt nefondate. Conform comunicatului de presa al TVR, stirea facand referire la atacul fostului presedinte la adresa premierului Adrian Nastase -a fost prezentata obiectiv si fara nici un comentariu partinitor-. Fostul presedinte a amenintat, marti, ca va da in judecata posturile publice de radio si de televiziune in cazul in care nu ii vor acorda dreptul la replica pentru acuzatiile aduse la adresa sa de catre reprezentantii Puterii. El a afirmat ca s-a aflat, in acest an, de mai multe ori in situatia de a fi -cenzurat-de catre posturile publice de radio si de televiziune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















