Criza zonei euro este departe de a se fi încheiat, iar statele membre trebuie să controleze mai strict bugetele și să implementeze o uniune bancară, pentru a lăsa în urmă o „lume a basmelor“ care a permis dezvoltarea problemelor, a declarat președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi.
Criza datoriilor din uniunea monetară va continua și anul următor, a declarat Draghi, la Paris, pentru postul de radio Europe 1, preluat de CNBC.
„Nu am ieșit încă din criză. Recuperarea pentru cea mai mare parte a zonei euro va începe în 2013“ a spus Draghi.
?ê?£eful BCE a adăugat ulterior, la o conferință cu oficiali importanți din sectorul financiar, că actuala criză „a arătat că am trăit într-o lume a basmelor“. Datoriile nesustenabile, băncile nesigure și slaba coordonare a deciziilor au condus la declanșarea crizei în urmă cu trei ani, a spus el.
Conducerea BCE are programată săptămâna următoare întâlnirea lunară de politică monetară, iar analiștii se așteaptă la menținerea ratei cheie la minimul record de 0,75%. Bancherii sunt, însă, divizați în privința unei posibile reduceri a dobânzii anul următor.
Președintele BCE a subliniat că programul de achiziții nelimitate de obligațiuni anunțat de bancă a ajutat la stabilizarea condițiilor din piața financiară. Programul BCE este pregătit pentru a cumpăra obligațiuni ale statelor care se împrumută prea scump, însă poate începe doar după ce primește o cerere oficială pentru ajutor din partea unui guvern.
Anunțarea planului a fost, însă, suficientă pentru a reduce presiunea din piața financiară asupra Spaniei și Italiei.
„Efectul de încredere al programului a fost semnificativ“, a declarat Draghi.
?ê?£eful băncii zonei euro a îndemnat guvernele să continue cu implementarea uniunii bancare. Aceasta trebuie să se aplice tuturor băncilor, pentru a evita fragmentarea sectorului.
Poziția lui Draghi pune BCE în contradicție cu Germania. Berlinul vrea ca supravegherea sistemului bancar de către BCE să se aplice doar marilor instituții de credit.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















