Inconsecventa CNSAS este de notorietate si deja nu mai mira pe nimeni. Argumentandu-si hotararile cu o lege ambigua, membrii Colegiului sunt adesea acuzati ca iau decizii bazandu-se pe simpatiile lor politice, avand in vedere faptul ca prezenta lor in conducerea acestei institutii este rodul unui targ intre partidele politice. De departe preferatul Colegiului este presedintele Traian Basescu. In ciuda numeroaselor evidente furnizate CNSAS chiar de catre serviciile de informatii, presedintele a primit un certificat de buna purtare, care ridica numeroase semne de intrebare. Tot semne de intrebare ridica si decizia de marti a Colegiului, prin care Mircea Cosea si Serban Mihailescu au fost declarati ofiteri acoperiti, avand in vedere ca probele care au stat la baza deciziei au fost extrem de subtiri. In cazul lui Serban Mihailescu, singura dovada a fost, potrivit unor surse din CNSAS, doar o fisa de evidenta tip cadre, fara antet sau vreun alt element de identificare. Se vede treaba ca aceasta fisa fara antet a cantarit mai greu in ochii membrilor Colegiului decat documentele primite de CNSAS de la SRI si de la Directia de Siguranta Militara din Ministerul Apararii Nationale, documente care dovedesc ca Traian Basescu a fost colaborator al Securitatii. Aceste documente sunt, potrivit deciziei CNSAS care l-a -albit- pe presedinte: – Registrul inventar-arhiva al fondului retea pastrat la Constanta, volumul 5, coperta si fila 118 (copie autentificata de SRI), in care apare mentionat la pozitia 17592 numele domnului Traian Basescu, cu datele de identificare, cu numarul de inregistrare a dosarului personal nr. 3990 cu urmatoarea mentiune: <Dosar personal distrus cu procesul-verbal nr. 58212/15.08.1979>, – Procesul-verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979 (copie autentificata de SRI), incheiat in data de 15 august 1979 de I. J.Constanta-.
De asemenea, in decizia CNSAS se spune ca institutia a primit -Adresa de raspuns a MApN – Directia Siguranta Militara nr. I 872/25.09.2006, prin care s-a transmis, la solicitarea CNSAS, o copie xerox a filelor 64 verso si 65, declasificate, din <Registrul Jurnal pentru retea informativa, al U.M. 02150 Mangalia>, inventariat sub numarul 39/1972, in care figureaza domnul Traian Basescu in calitate de colaborator, fara nume conspirativ, cu dosarul nr. 3990, ce a fost transferat la Inspectoratul Judetean Constanta al M.I cu nr. 00151392/29.09.1976-.
Presedintele Grupului de Investigatii Politice, Mugur Ciuvica, sustine, in baza documentelor citate in Decizia Colegiului CNSAS ca Traian Basescu a fost colaborator al Securitatii. Asa cum s-a vazut, membrii Colegiului au inchis ochii in fata evidentelor, concentrandu-si toata exigenta catre politicienii mai putin aflati in lumina reflectoarelor publice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















