Desemnarea lui Varujan Vosganian pentru functia de comisar european nu este cea mai inteleapta idee a guvernantilor de la Bucuresti, avand in vedere legaturile nu tocmai ortodoxe ale politicianului liberal cu oameni de afaceri controversati. Este deja de notorietate relatia lui Vosganian cu Sorin Ovidiu Vintu, care a sponsorizat cu miliarde de lei activitatea politica a lui Vosganian si partidele de buzunar conduse de acesta de-a lungul vremii, pana la fuziunea cu PNL.
De altfel, ulterior nominalizarii lui Vosganian, analistul Radu Tudor i-a cerut public lui Vosganian sa isi lamureasca pozitia vizavi de SOV, astfel incat aceasta etapa din trecutul liberalului sa nu puna Romania intr-o situatie inconfortabila fata de Comisia Europeana, cea care va valida nominalizarea anuntata de premierul roman. El a afirmat ca toata lumea stie ca Vosganian a primit bani de la Vintu, dar niciodata politicianul liberal nu a clarificat public relatia sa cu un om de afaceri controversat, asa cum este SOV.
Ziarul -Curentul- atragea atentia in urma cu trei ani in legatura cu relatiile la limita legalitatii dintre UFD, partidul condus la vremea aceea de Varujan Vosganian, si SOV. La momentul fuziunii UFD cu PNL, zestrea partidului condus de Vosganian era un litigiu juridic cu Curtea de Conturi, care solicita nici mai mult, nici mai putin decat recuperarea unei datorii de 1.350 milioane de lei, bani care au ajuns ilegal in 2000 in buzunarele formatiunii conduse de Varujan Vosganian si Adrian Iorgulescu, gratie generozitatii lui Sorin Ovidiu Vintu si anturajului acestuia. Procesul-verbal de constatare, intocmit la 2 februarie 2001 de catre controlorii financiari ai Curtii de Conturi, a scos la iveala numeroase deficiente de gestiune in partid, de la nereguli in registrul de casa pana la incalcarea Legii partidelor politice. Documentul in cauza mentioneaza ca, pe 12 aprilie 2000, Nicolae Popa, in calitate de persoana fizica, a transferat din contul sau personal de la Banca de Scont 350 milioane de lei in contul UFD. Generosul donator nu este nimeni altul decat fostul aghiotant al lui Sorin Ovidiu Vintu, Popa fiind dat in urmarire prin Interpol in urma izbucnirii scandalului FNI. Potrivit procesului-verbal intocmit de Curtea de Conturi, a fost incalcata Legea 27/1991, controlorii constatand un surplus de 250 milioane de lei, primiti practic ilegal de catre liderii UFD de la Nicolae Popa.
Mult mai generos decat Popa s-a dovedit a fi insusi Sorin Ovidiu Vintu, care le-a donat ufedistilor, conform datelor Curtii de Conturi, un miliard de lei, pe 19 iulie 2000, din contul sau personal. Si in acest caz s-a incalcat legea, deoarece donatia maxima pe care o putea face o persoana fizica unui partid, in anul de gratie 2000, nu putea depasi 100 milioane de lei, echivalentul a 100 de salarii de baza minime pe tara.
Banii vorbesc…
Generozitatea parintelui FNI nu s-a oprit la anul electoral 2000. Partidul sau de suflet, cum a numit Sorin Ovidiu Vintu UFD, intr-o emisiune televizata, a mai beneficiat de finantare din conturile sale si in 2001, an care nu a mai fost investigat financiar de Curtea de Conturi, deoarece partidul in cauza nu mai era in parlament si, prin urmare, nu mai beneficia de fonduri bugetare. Potrivit surselor noastre, in toamna lui 2001, Sorin Ovidiu Vintu a donat peste un miliard de lei partidului condus de Iorgulescu si Vosganian. In paralel cu aceasta donatie, SOV a inceput, la vremea aceea, negocierile de intrare in UFD, liderii partidului sustinandu-l pentru postul de prim-vicepresedinte, pe motiv ca -are bani si ne poate ajuta-. Proiectul de cooptare a lui SOV in UFD nu a fost dus la bun sfarsit intrucat s-au mai gasit cateva voci in partid sa comenteze vizavi de prezenta in fruntea formatiunii a unui afacerist controversat, al carui nume era strans legat de scandalul FNI, in urma caruia peste trei sute de mii de investitori si-au pierdut banii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















