Marian Oprisan – presedintele Consiliului Judetean Vrancea – a sustinut, ieri, ca n-a primit nici o citatie de la DNA, iar comunicatul transmis presei potrivit caruia va fi adus la audieri cu mandat de aducere nu e decat o incercare -ordinara- de manipulare a opiniei publice din partea unui procuror, pe care il va reclama CSM. Potrivit Mediafax, Oprisan e de parere ca cel care manevreaza opinia publica este procurorul-sef al sectiei de combatere a infractiunilor conexe si a infractiunilor de coruptie din cadrul DNA, procurorul Florian Ţulus. -Ţulus e acelasi procuror care a inceput hartuirea mea ca lider PSD inca din anul 2005. Este procurorul care mi-a respins toate probele si cel care a confirmat rechizitoriul prin care am fost trimis abuziv in judecata-, a spus Oprisan. Tot ieri, printr-o decizie a Curtii de Apel Galati, sapte consilieri din Vrancea au fost eliberati din functie pe motiv ca le-au incetat de drept mandatele. Decizia magistratilor a venit dupa ce a fost admis recursul formulat de organizatia PSD impotriva hotararii Tribunalului Judetean Vrancea din 29 septembrie a.c. Mai mult, instanta i-a obligat pe consilierii Eduard Lambrino, Valerica Panciu si Marius Vasii la plata cheltuielilor de judecata.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















