Un film despre viata unei legende a tangoului argentinian, avandu-i in distributie pe Rodrigo Santoro si Shakira, va fi turnat in Romania in primavara anului viitor, informeaza publicatia -Variety-. Filmul -Dare to Love Me-, cu un buget de 15 milioane de dolari, va fi regizat de Alfonso Arau, un actor si regizor cunoscut in comunitatea hispanica de la Hollywood.
Personajul principal, Carlos Gardel, o voce de aur a tangoului, va fi intruchipat de brazilianul Rodrigo Santoro. Actrita spaniola Paz Vega (-Lucia si sexul-, -Amor pe contrasens-, -Spanglish-) si cantareata Shakira vor fi ceilalti doi membri ai unui triunghi amoros. Actiunea filmului se petrece in Parisul anilor *30.
La acest proiect vor mai lucra directorul de imagine Vittorio Storaro (-Ultimul imparat-) si compozitorul Luis Enriquez Bacalov (-Il Postino-).
Filmul este finantat in principal de Chelsea Films, o companie independenta, cu sediul la Miami. Coproducatori, impreuna cu Arau, sunt doi argentinieni care s-au stabilit la Los Angeles: Lucas Jarach si Nicolas Veinberg.
Potrivit -Variety-, Laura Esquivel, care urma sa scrie scenariul in limba spaniola, s-a retras din proiect cand producatorii au decis sa faca filmul in engleza. Prin urmare, scenariul va fi semnat de Jeremy Leven (-Don Juan de Marco-).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















