Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, nu exclude acceptarea postului de premier, dacă va fi propus pentru această funcție după alegerile prezidențiale, dar atenționează că nu este tipul de persoană care să se roage de partide pentru a forma o majoritate parlamentară.
„Este onorant pentru mine dacă mi se va oferi acest lucru (postul de premier – n.r.). Nu sunt în general un tip care să umble cu mapa de la un partid la altul și să mă rog pentru a forma o majoritate. Cred că o discuție după această dată legată de această problemă trebuie să aibă loc în mod serios cu toate partidele politice, pentru a se putea vedea exact ce tip de majoritate se poate forma pe termen mediu și lung, în așa fel încât reformele să poată fi aplicate corect“, a declarat Tănăsescu în emisiunea „După 20 de ani“. El a confirmat, la întrebarea moderatorului, că nu ar exclude acceptarea unei propuneri pentru a ocupa postul de premier, dacă aceasta îi va fi făcută.
Reprezentantul FMI a menționat că a mai avut discuții în această perioadă legate de preluarea postului de premier, însă nu a primit nicio propunere clară pentru această funcție.
„Nu mi s-a propus încă foarte, foarte clar, iar în momentul de față cred că cel mai important este să avem o stabilitate politică, în al doilea rând, să creăm o majoritate care să fie acceptată și, în al treilea rând, să avem desenat un program foarte coerent pentru a putea să mergem mai departe“, a arătat Tănăsescu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















