Home Social 51.000 de sindicalisti ai Sed Lex au intrat in greva japoneza

51.000 de sindicalisti ai Sed Lex au intrat in greva japoneza

DISTRIBUIŢI

Peste 51.000 de functionari publici afiliati la Alianta Federativa a Sindicatelor Functionarilor Publici, Sed Lex, au organizat, ieri, un protest la nivel national. Actiunea, care nu a presupus incetarea lucrului, a avut ca scop atentionarea guvernului si a cetatenilor care intra in contact cu institutiile si autoritatile statului ca in cazul in care revendicarile sindicalistilor nu vor fi solutionate, vor fi declansate ample actiuni de protest care pot conduce la paralizarea administratiei publice.

Presedintele Sed Lex, Vasile Marica, avertiza in urma cu o saptamana ca in cazul in care executivul nu va solutiona revendicarile functionarilor publici pe care ii reprezinta, acestia vor trece la masuri radicale. Marica anunta declansarea unei greve de avertisment pe 13 noiembrie, urmata de o greva generala, pe termen nelimitat, incepand cu 20 noiembrie. Principalele revendicari ale sindicalistilor se refera la redactarea unei legi a salarizarii, la acordarea unui salariu mediu net de 1.225 de lei, la recuperarea primelor de vacanta ramase restante din 1999, la acordarea unui spor de confidentialitate de 15% si a unui spor de fidelitate intre 3 si 20%. Pe langa sustinerea revendicarilor formulate de Sed Lex, Federatia Nationala a Sindicatelor din Finante l-a informat pe ministrul Sebastian Vladescu cu privire la revendicarile specifice functionarilor publici din Finante, anume aprobarea statutului functionarului public din sistemul institutional al MFP si modificarea structurii de organizare a ministerului. Potrivit lui Marica, -acest model de organizare a dus la decredibilizarea Fiscului si la o instabilitate institutionala a functionarilor publici-. Liderul Sed Lex a avertizat ca Biroul Executiv al Federatiei Nationale a Sindicatelor din Finante a hotarat ca functionarii publici din sistemul institutionalizat al MFP sa continue actiunile greviste prin incetarea lucrului, chiar daca ceilalti colegi ai lor vor decide sa suspende actiunile si sa inceapa negocierile cu guvernul.

Continua protestele

-Am luat legatura si cu sindicatele din sanatate, care sunt gata sa se alature actiunilor noastre. Cred ca executivul va privi cu ingrijorare faptul ca peste 51.000 de oameni protesteaza astazi la locul de munca-, a declarat, ieri, Vasile Marica.

Ieri, greva japoneza a cuprins intreaga tara, cel mai mare numar de protestatari (3.000) inregistrandu-se in Capitala si la Hunedoara, unde functionari ai directiilor locale de munca, finante si statistica si reprezentanti ai primariilor au purtat banderolele albe.

Un numar insemnat de protestatari s-a inregistrat si la Arad, unde peste 1.600 de functionari reprezentand directiile judetene de finante publice, statistica, protectia muncii, protectia copilului si primariile s-au solidarizat cu colegii lor din Bucuresti si Hunedoara. La Arad, alti 500 de functionari din cadrul Primariei si al Consiliului Judetean Arad s-ar putea alatura protestului in cazul declansarii grevei de avertisment, ceea ce va determina inchiderea birourilor de relatii cu publicul.

Liderul de sindicat al Directiei Finantelor Publice Cluj, David Somlea, a precizat ca peste 1.000 de membri de sindicat de la directiile locale de finante, munca, sanatate si din vama au purtat ieri banderola alba. In acelasi timp, presedintele Sindicatului Finante Sed Lex Bistrita-Nasaud, Grigore Sucilea, a spus ca vamesii se vor solidariza cu miscarile de protest ale celor 770 de protestatari ce reprezinta Directia Finantelor Publice, Casa de Asigurari de Sanatate si Casa de Pensii din Bistrita.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.