Nu numai PSD este nemultumit de portofoliul atribuit lui Leonard Orban, ci si Socialistii Europeni. Acestia spun ca Romania a primit un miniportofoliu din punct de vedere politic, si ca vor cere explicatii privind decizia luata, presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso.
Adrian Severin, euroobservator al PSD, a declarat intr-o conferinta de presa, ca departamentul Romaniei este unul tehnic, si ca niciun contribuabil al Uniunii Europene nu poate fi incantat de faptul ca banii sai se vor duce la un comisar cu un portofoliu -derizoriu- si -ridicol-. Acesta a mai adaugat ca in toate discutiile purtate cu membrii PES despre comisarul roman, concluzia a fost ca, atributiile acestuia nu sunt nici macar acceptabile. Prin urmare, PSD va face un apel catre Barroso pentru a se revizui portofoliul lui Orban si pentru a i se da -o consistenta adecvata-. Severin a precizat ca va solicita si sprijinul executivului in demersurile sale. In acelasi timp, vicepresedintele socialistilor europeni, Hannes Swoboda, nu exclude posibilitatea ca portofoliul Romaniei sa fie sporit. Acesta a declarat citat de BBC, ca personal, ar considera oportuna combinarea multilingvismului cu problema minoritatilor. -Am dori sa asistam la o schimbare-, a spus Swoboda, adaugand insa ca deocamdata nu s-a consultat cu colegii sai din Parlamentul European in aceasta privinta.
Audiat pe 27 noiembrie
Pana se va concretiza un demers in privinta extinderii atributiilor lui Orban, acesta a aflat data cand va fi audiat, pe 27 noiembrie, de catre comisia competenta in viitorul sau domeniu de activitate. Audierea va dura trei ore si o va preceda pe cea a comisarului bulgar. Comisia PE va discuta cu Leonard Orban despre prioritatile pe care acesta le va avea in vedere pentru portofoliul sau. In cazul in care Orban va primi acceptul parlamentarilor europeni, planul de lucru va reprezenta un punct de referinta pentru evaluarea sa ulterioara. Mai important este insa ca in timpul audierilor, parlamentarii europeni vor studia capacitatea si abilitatea candidatului de a conduce un department al Comisiei Europene, mult mai importante decat portofoliu proporiu-zis.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















