Cotidianul britanic -The Daily Telegraph- scria in editia sa de ieri despre povestea unui tanar de 19 ani din Romania, a carui viata a fost salvata de un cuplu din Marea Britanie, care l-a adoptat in 1987. Petrescu Peberdy s-a prezentat in fata Parlamentului European cerandu-i sa salveze orfanii din centrele de plasament romanesti.
Petrescu a fost aproape de moarte, scrie publicatia din Marea Britanie, cand -a fost salvat- dintr-una din cele mai faimoase institutii din Romania. Avea pe atunci doar 4 ani, iar orfelinatul de la Ungureni a fost singura casa pe care o cunoscuse. -Sunt un exemplu a ceea ce se poate reusi daca gasesti o cale sa parasesti acele orfelinate-, a spus acesta parlamentarilor europeni de la Bruxelles. Povestea relatata de -Daily Telegraph- ne aduce aminte de felul in care Europa inca ne priveste: o tara in care orfanii sunt marginalizati si ascunsi, o tara care are inca prea multe probleme si care este -surda- la apelurile UE de a permite din nou adoptiile internationale.
Povestea lui Petrescu
Astfel, publicatia scrie ca tanarul Peberdy a fost gasit in orfelinatul din judetul Bacau de un cuplu din Milton Keyes, John si Beverly. Acestia, ca si intreaga opinie mondiala, au aflat despre -ororile- din orfelinatele romanesti dupa inlaturarea de la putere a lui Nicolae Ceausescu. Petrescu a fost insa doar unul dintre cei 300.000 de copii adoptati de familii din intreaga lume, dintre care 1.200 numai din Marea Britanie. Eroul povestirii din -Daily Telegraph- a fost abandonat la nastere, legat strans in scutece. Cand a fost descoperit de familia britanica, acesta suferea de malnutritie, poliomielita, pneumonie si bronsita. In plus, -corpul sau era acoperit de rani cauzate de panza in care era infasurat si care era plina de propria sa urina-, scrie cotidianul. Cuplul l-a adoptat pe copil in 1995 si cativa ani mai tarziu, sanatos in urma celor 13 operatii necesare pentru corectarea defectelor sale, tanarul a castigat o bursa in valoare de 6.000 de lire sterline pe an, la una din universitatile particulare din Milton Keyes. Povestea lui Petrescu are un happy-end. Acesta se pregateste in Cipru, unde parintii sai detin o resedinta de vacanta, sa devina cameraman. S-a intors in Romania ca sa isi caute mama si prietenul din copilarie, Iulian, cu care impartea -camera pentru copii pe moarte-. Nici unul dintre cei pe care i-a cautat Petrescu nu mai este insa in viata. Mama sa a murit dorindu-si sa isi vada copilul, iar Iulian a murit in 2003 din cauza unei insuficiente hepatice facute pe fondul tratamentului pentru problemele sale mentale.
Aproape in lacrimi
Desi, recunoaste -Daily Telegraph-, conditiile s-au imbunatatit in orfelinatul de langa Bacau, publicatia descrie atmosfera creata de povestea tanarului roman in mijlocul parlamentarilor europeni: -Multi erau cu ochii in lacrimi-. -Este absolut socant sa te gandesti ca inca mai sunt mii de copii institutionalizati in centrele de plasament din Romania care nu au fost inca salvati. Ii implor pe parlamentarii europeni sa incerce sa forteze Guvernul Romaniei sa le ofere acestor copii o a doua sansa la viata-, a incheiat Petrescu Peberdy.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















