
Comercianții de etnobotanice s-au gândit să preîntâmpine nevoile doritorilor de senzații tari și de internări la Urgențe, astfel că, mai nou, trimit prin email-uri tip spam noua ofertă de sărbători. Potrivit unui astfel de mail, oferta variază de la magic powder, pure by magic la magic kristal, dar și alte substanțe de acest gen. Aria de distribuire pornește din Timișoara – unde livrările sunt non-stop – însă se extinde în toată țara, după cum se precizează în mail. Potrivit reprezentanților Inspectoratului General al Poliției Române, activitatea acestor magazine online nu poate fi oprită atâta vreme cât substanțele livrate nu se află pe lista celor interzise. Cu toate acestea, autoritățile au asigurat că monitorizează toate activitățile comercianților de etnobotanice, iar în momentul de față nu există informații care să ateste faptul că se mai comercializează pe Internet produse interzise. Un număr de 36 de substanțe halucinogene au fost interzise la începutul anului printr-o ordonanță de urgență emisă de guvern. Potrivit acestei ordonanțe, Ministerul Sănătății este instituția abilitată în a interzice și alte substanțe în cazul în care se impune. Iar din momentul în care OUG a fost adoptată și până acum, alte câteva zeci de tineri au ajuns la Urgențe în stare destul de gravă din cauza consumului acestor substanțe. Până și ieri, o adolescentă de 16 ani, aflată în sistem de protecție într-un centru de plasament din municipiul Bârlad, a fost transportată în stare gravă la spital în urma unei intoxicații cu substanțe etnobotanice. Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, adolescenta a consumat substanțele etnobotanice cu un grup de prieteni, în afara Centrului de Plasament „Elena Farago“ Bârlad, instituție unde este instituționalizată de mai mulți ani. Fata a fost preluată de o ambulanță direct din centrul de plasament, după ce a revenit din oraș, fiind în stare gravă. Imediat după ce va fi externată din spital, adolescenta va fi inclusă într-un program de consiliere psihologică.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















