Aproximativ 200 de salariați de la metrou au protestat, ieri, timp de două ore, în fața sediului Guvernului, nemulțumiți fiind de refuzul administrației Metrorex de a începe negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă, în condițiile în care cel vechi a expirat la 1 noiembrie. Protestatarii au purtat pancarte pe care scria: „S-a cam dus 2009, cånd ne dați buget și nouă?“, „Noi muncim în subteran și n-avem buget de-un an“. Totodată, aceștia au suflat în fluiere și trompete. La încheierea protestului, o delegație a sindicaliștilor a depus la Guvern o adresă cu revendicările salariaților Metrorex. Liderul Uniunii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat că „salariații Metrorex vor protesta, miercuri (n.r. astăzi), între orele 14.00 și 16.00, pentru a fi în fața sediului Guvernului în timpul desfășurării ședinței de guvern“. Totodată, el a adăugat că „sindicaliștii au programat pentru joi (n.r. måine) o grevă de avertisment, între orele 4.00 și 6.00“. „Dacă negocierile cu reprezentanții Metrorex privind creșterea salariilor cu 26% vor eșua, am putea declanșa, pe 16 noiembrie, o grevă generală pe termen nelimitat“, a adăugat Rădoi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















