
Liderul PDL Sorin Frunzăverde susține că ministrul de Externe trebuie să demisioneze dacă România ratează intrarea în Schengen în martie 2011, iar Teodor Baconschi îl acuză pe fostul ministru al Apărării că face un atac "confuz" și că, de fapt, nu privește cu ochi buni demersul de reformare a PDL. Imediat dupa aparitia informatiilor oficiale privind posibilia amanare a intrarii Romaniei in spatial Schengen, vicepreședintele PDL Sorin Frunzăverde a afirmat că acest lucru înseamnă "falimentul politicii externe românești", menționând că, în cazul unui astfel de eșec, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, ar trebui demis. În replică, Baconschi susține că Frunzăverde, "pentru a ieși din conul de umbră în care l-au plasat afacerile sale din Caraș-Severin", "a citit într-o cheie falsă scrisoarea miniștrilor de interne francez și german, prin care se recomandă amânarea aderării României la spațiul Schengen".
"Eu îl invit colegial pe domnul Frunzăverde la o discuție în care i-aș putea explica atât atribuțiile MAE în acest proces, cât și motivele reale invocate în scrisoarea respectivă. Am însă intuiția că domnul Frunzăverde nu se teme atât de presupusul «faliment al politicii externe românești», cât de viitorul congres al PDL, în care proiectul meu reformator nu este privit cu ochi buni de domnia sa.
Mă surprinde această lipsă de solidaritate și acest atac confuz și nejustificat, cu atât mai mult cu cât pe vremuri domnul Frunzăverde era relativ cunoscut pentru înclinațiile sale creștin – democrate. În ceea ce privește atribuțiile Ministerului Afacerilor Externe în acest proces, vă pot spune că MAE și-a făcut în totalitate tema, că și-a modernizat rețeaua consulară, că a pus în funcțiune sistemul de vize și că toate eforturile noastre, conform acquis-ului Schengen, sunt oricând cuantificabile și verificabile pe teren", susține Baconschi. Baconschi a declarat, recent, pentru MEDIAFAX, întrebat dacă se consideră responsabil în cazul unui eșec privind Schengen, că MAE "și-a făcut în totalitate temele", apreciind că, așa cum în Guvern s-a făcut o diviziune a muncii, ar trebui să se facă și o localizare a problemelor reale.
Miniștrii de Interne ai Germaniei și Franței au apreciat, recent, într-o scrisoare transmisă CE, că decizia privind aderarea României și Bulgariei la Schengen ar trebui discutată "când cele două state vor începe progrese ireversibile în lupta împotriva corupției, a criminalității organizate și a reformei"."Nu sunt reunite toate condițiile pentru aderarea celor două țări la Spațiul Schengen", scriu cei doi miniștri în scrisoarea obținută de RFI România.În replică, președintele Băsescu a afirmat că scrisoarea este "o discriminare" la adresa românilor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















