Home Social Bucureștenii, batjocoriți de „agenții PSD”

Bucureștenii, batjocoriți de „agenții PSD”

DISTRIBUIŢI

Cei 650.000 de călători care urcă, zilnic, în metrou au fost, ieri, în plină campanie electorală, „victimele“ unei răfuieli politice, declanșată de PSD. Salariații Metrorex au luat pauză între orele 5.00 și 16.00, „batjocorând“, astfel, o mare de oameni, pusă în situația de a se călca în picioare pentru a urca în autobuze, tramvaie și troleibuze. Numeroși bucureșteni, și nu numai, îndeosebi din cartierele Militari, Rahova, Berceni și Pantelimon, fie au ales să meargă câțiva kilometri pe jos, fie au scos bani din buzunar pentru a se deplasa cu taxiul până în locurile în care au avut treabă.
Aceasta spre bucuria și profitul taximetriștilor. În tot acest timp, Ion Rădoi, președintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), membru PSD și fost parlamentar, timp de opt ani, al acelorași formațiuni politice manipula sindicaliștii, îndemnându-i să nu renunțe la greva generală până ce nu va fi obținută mărirea salarială de 20%. În timp ce directorul Metrorex, Gheorghe Udriște, susținea că regia va înregistra pierderi de pe urma grevei angajaților de la metrou, liderii sindicali îl contraziceau, cu obrăznicie: „Nu e vorba de nicio pagubă a Metrorexului în urma grevei, pentru că salariații din orice domeniu nu primesc bani atât timp cât sunt în grevă și, în plus, Metrorex nu consumă energie în intervalul 5.00-16.00“. Dar cât ar fi încasat regia dacă metroul ar fi circulat normal? Mai mult decât atât, călătorii ar putea cere despăgubiri pentru că nu au putut utliza metroul.
„PSD trebuie să-l scoată pe Rădoi de pe linia de metrou“
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că angajații de la metrou „sunt conduși mai degrabă în scopuri politice decât sindicale de liderul Ion Rădoi, fost senator PSD opt ani“. Cert este că, în ceea ce privește acțiunea de protest a sindicaliștilor de la metrou, instanța va avea un cuvânt greu de spus.
În urmă cu două zile, administrația metroului a înaintat Tribunalului București o cerere prin care solicită judecătorilor să decidă dacă greva generală este legală sau nu, dosarul urmând să se judece astăzi. În același timp, Curtea de Apel București (CAB) a fost sesizată cu o cerere de suspendare pentru 30 de zile a acțiunii de protest de la metrou, instanța stabilind pentru mâine termenul de judecată. Liderii sindicaliștilor de la metrou spun că nu sunt speriați de aceste acțiuni în instanță, bazându-se pe ajutorul magistraților care, la rândul lor, au fost în grevă pentru a-și cere drepturile ca și angajații de la metrou. Mai mult decât atât, „oamenii lui Rădoi“ merg pe ideea: „Deschidem ușile metroului acum dacă CAB suspendă greva generală, dar le închidem, din nou, în ianuarie“. Premierul interimar Emil Boc a făcut apel, ieri, la angajații de la metrou să renunțe la acțiunea de protest: „Din partea liderilor de sindicat care sunt agenți PSD nu mă aștept la înțelegere. Le cer celor de la Metrorex să nu fie cobaii PSD, și nici ai liderilor de sindicat manipulați de către acest partid“. La rândul său, președintele Traian Băsescu a afirmat că „nu poți să condamni un oraș la aglomerația care este acum în București numai pentru că ai un interes pentru 22 noiembrie“  și că nu crede că această „grevă a iresponsabilității îi aduce câștig de cauză candidatului pe care îl susține Rădoi“. Într-un comunicat de presă, PD-L a subliniat că „PSD trebuie să-l scoată pe Rădoi de pe linia de metrou“. Văzând că nu este de glumă, liderii PSD au solicitat angajaților Metrorex să-și reia activitatea, fără a uita să-l scoată vinovat de toată această situație pe ministrul interimar al Transporturilor. Și președintele PNL, Crin Antonescu, candidat la președinție, a profitat de greva de la metrou și a făcut declarații prin care și-a atacat adversarii politici: „Acțiunea de la Metrorex ține de răfuiala, pe spinarea cetățenilor Capitalei, dintre Traian Băsescu și Mircea Geoană. Din cauza protestului, noi am anulat un miting, programat pentru joi (n.r. mâine) la care ar fi trebuit să participe în jur de 30.000 de susținători“. Aseară, liderii sindicali se aflau la negocieri cu ministrul Transporturilor Radu Berceanu. „Sindicalistul“ PSD Ion Rădoi a spus, înaintea începerii discuțiilor, că salariații nu vor renunța la proteste până ce salariile nu le vor fi majorate cu 20%: „Refuzăm să așteptăm aprobarea bugetului pentru 2010, nu avem nicio garanție că acesta va fi aprobat în februarie, având în vedere că cel pentru 2009 a fost aprobat pe 11 noiembrie, dar fără să cuprindă majorări de salarii“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.