Octombrie 2001. In estul Romaniei, Portul Constanta are fruntea spre soare si picioarele in apa. Cargourile isi depun rugina, aliniate rabdator langa debarcaderele de beton, atipite intr-o letargie uleioasa. Locul este sinistru, si totusi in acea zi se schimba felicitari in jurul unui bufet colorat. O solemnitate insolita s-a instaurat la cativa metri de Marea Neagra, unde operatiunea -High Impact- l-a adus pe ministrul belgian de interne, Antoine Duquesne. Fara sa se simta prea in largul lor in costume, oficialii romani strang din dinti. Un soldat de planton arunca o privire de inchizitor asupra legitimatiei unui jurnalist. Constanta pastreaza un nu-stiu-ce de razboi rece.
-High Impact-? Cu cateva luni in urma, in iunie 2001 mai exact, -Tony- Duquesne a anuntat cu o mandrie prost mascata punerea la punct a acestei actiuni politiste de amploare la frontierele Europei largite. Participau circa 30 de tari. Batranul continent nu mai vrea sa fie gradina luxurianta, dar prost pazita de care profita mafiile, traficantii de fiinte umane si clandestinii de toate felurile. Supravegherea -portilor de intrare- trebuie sa fie intarita.
Presedintia belgiana a Uniunii Europene – care urma sa inceapa cateva zile mai tarziu – va face din -High Impact- unul din proiectele-far, in graba sa de a ataca un teanc impresionant de dosare. Printre acestea, realizarea unui spatiu de justitie si de libertate european se afla in punct mort. In 1999, in timpul summitului de la Tampere, cei 15 au decis totusi sa se puna de acord pentru a lupta mai bine impotriva relelor epocii, in special impotriva terorismului. Vointa politica exista. Apoi? Atentatele de la 11 septembrie vor inscrie in agenda necesitatea de a actiona.
Europenii nu vor inceta sa repete: Uniunea nu a asteptat prabusirea Gemenilor de la New York pentru a se gandi la combaterea terorismului si a criminalitatii pe teritoriul sau. De aici si pana la a trece la actiune…. De data aceasta insa, Cei 15 nu mai au de ales: pistele care duc la membrii Al-Qaida din Germania, Olanda sau Italia pun in mod crud in lumina laxismul atat de des denuntat de Statele Unite. Trebuie deci sa fie luate haturile in maini, pentru a linisti Marele aliat. Un control mai bun al frontierelor, anihilarea zonelor de umbra de care profita teroristii, stoparea imigratiei clandestine. O data cu prabusirea turnurilor gemene, un proiect de tipul -High Impact- – care pana atunci trecea drept o jucarie politica – a devenit providential. In curand, cei 15 se lanseaza in vastul santier care va conduce la votarea mandatul de arestare european si la definirea comuna a terorismului… inainte de cacofonia de la Sevilla.
Aflat in suferinta de mult timp, mandatul de arestare european trebuie sa inlocuiasca sistemul de extradare existent intre tarile membre. Acesta franeaza sau impiedica activitatea justitiei, iar de disparitatea legislatiilor nationale profita criminalii. Ca intotdeauna in UE, dificultatile tehnice sunt nenumarate. In decembrie 2001 s-a ajuns la un acord. Doar Italia lui Silvio Berlusconi, care doreste limitarea la -terorism- a crimelor susceptibile de a cadea sub incidenta noului mandat, s-a opus. Ingreunat de tinichelele care ii atarna de coada, -Il Cavaliere- parea greu de urnit. Bingo! Cu trei zile inainte de summit-ul de la Laeken, Guy Verhofstadt deblocheaza situatia. Mandatul de arestare european se va aplica nu numai terorismului, ci si in cazul participarii la o organizatie criminala, in cazul traficului cu fiinte umane, al coruptiei, al fraudei sau al traficului ilicit cu arme.
O definitie clara si comuna a terorismului? Cei 15 vor tergiversa chestiunea. Daca o lista cu acte teroriste a fost stabilita rapid, inventarierea organizatiilor care sunt autoarele acestora s-a dovedit a fi o actiune mai sensibila. Problema devine tangenta cu politicile interne ale statelor membre, incepand cu Spania, care doreste sa profite de ocazie pentru a incheia odata cu Batasuna. Ea va esua, dar numai in plan european. Scoaterea in afara legii a partidului independentist basc datoreaza mult atmosferei de dupa 11 septembrie.
Iata deci ca inamicul a fost desemnat. Prin mandatul de arest international, prin Biroul european de politie Europol, care trece in mod progresiv de la misiuni de informatie la organizatii de operatiuni conjugate la frontiere, armele trec in mana celor care le manuiesc. Acest arsenal judiciar si penal se doreste a fi completat. Actuala presedintie daneza a UE a facut din aceasta idee una dintre prioritatile sale. Punerea in aplicare a unui plan de actiune international impotriva terorismului este in continuare pe ordinea de zi.
Pana aici, totul este tehnic, foarte putin mediatizat. Lupta impotriva imigratiei clandestine va da Europei ocazia de a-si arata muschii in fata camerelor de luat vederi. A lupta impotriva teroristilor pe propriul teritoriu este un lucru, a-i impiedica sa patrunda pe acest teritoriu este altceva. Acest rationament, care cade bine unui anumit numar de tari membre UE dornice sa-si linisteasca electoratele cazute in plasa populismului, se va afla in centrul politicii duse in timpul primului semestru al anului 2002 de catre presedintia spaniola. O incercare de armonizare a legislatiilor nationale, disparate in materie de imigratie, ar fi putut constitui un bun punct de plecare. Apropierea in domeniu dezvoltata de Spania si de Marea Britanie se doreste -altfel- represiva. Cele doua state ar dori sa atentioneze tarile de emigratie care stramba din nas la ideea preluarii cetatenilor lor expulzati de pe teritoriul european. Londra si Madridul propun sanctionarea acestora prin blocarea ajutoarelor destinate dezvoltarii.
Acest proiect va suscita o -razvratire- din partea majoritatii statelor membre. Asistand la negocieri, un diplomat belgian a afirmat ca niciodata nu s-a pus problema acceptarii unui astfel de schimb. Alaturi de Franta, numeroase tari europene au dorit astfel sa reaminteasca atasamentul lor fata de unele valori. Dar daca Sevilla a stabilit limite pe care Europa a decis sa nu le depaseasca in -securizarea- teritoriului sau, statele membre nu au renuntat inca sa ridice, fiecare in felul sau, ziduri inalte in fata imigratiei. In asteptarea marii, inaccesibilei fortarete europene?
Pascal Martin
(Articol publicat in -Le Soir-, tradus de Ruxandra Lambru si preluat de RADOR)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
