Dumnezeul European

Vineri, Bundesratul, camera inferioara a Parlamentului Germaniei a votat tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Cu doar cateva zile inainte, CNCD (Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii) a facut o recomandare in sensul eliminarii simbolurilor religioase de pe peretii scolilor din Romania. Aceeasta decizie a venit ca urmare a demersului profesorului buzoian, Emil Moise, care se pronunta pentru -libertatea de gandire, constiinta si religie- care acum ar fi incalcata de prezenta icoanelor ortodoxe in scoli. Avand in vedere prima fraza a acestui text, s-ar putea formula intrebarea despre legatura semnarii acordului de aderare de catre Germania si decizia CNCD.

De la 1 ianuarie 2007, Romania va fi in UE, iar presedintia semestriala a uniunii va fi preluata de Germania. Un -cartof fierbinte- in mainile cancelarului democrat-crestin Merkel (si o problema -cruciala- – la propriu si la figurat! a intelectualilor europeni, inclusiv in perspectiva unei viitoare aderari a Turciei la UE), este prezenta in textul Constitutiei europene a unui pasaj care sa recunoasca originea comuna si rolul crestinismului pentru toate tarile europene. Or, problema se pune in felul urmator: europenii care sunt in general, perceputi de poporul nostru un element de alteritate agresiva (nu prea stim ce vor si banuim ca au interese oculte pentru a ne primi langa ei – vor sa profite de pe urma noastra), se pronunta in favoarea crestinismului de o maniera fervent misionara (in conditiile in care elementul de alteritate agresiva este definit de Levinas ca mai mereu ateu), iar noi, romanii, cei care avem stereotipul -bastionului crestinatatii inaintea hoardelor pagane- negam legitimitatea prezentei simbolurilor ortodoxe in scoli.

De altfel, ceea ce s-a intamplat in CNCD a impartit societatea civila in doua: pe de o parte, sustinatorii libertatii de a alege la nivel extrem, pe de alta, sustinatorii naturali ai traditiilor romanesti si ai specificului national. Paradoxul roman (ce pacat ca nu se reediteaza, pentru o mai larga dezbatere, minunata carte a lui Sorin Alexandrescu!) al momentului este acela ca in numele aceleiasi integrari europene, se desfasoara doua actiuni contrare: in timp ce o parte a intelectualitatii (-democratica-) are tendinta de a -de-construi- crestinismul (de exemplu, Alina Mungiu Pippidi sau Gabriel Andreescu), o alta parte a intelectualitatii (nu mai putin -democratica-, dar mai putin activista) re-construieste un crestinism -ad usum populi-. Desigur, ni se poate obiecta ca aceleasi procese se desfasoara de zeci de ani in Occident. Dar acolo, raspundem noi, nu a existat jumatatea de veac de comunism. De unde si reflexul maselor de a considera ca tot ceea ce este permis este si obligatoriu.

Pentru ca totusi, aceasta pagina este dedicata unor articole de opinie politica, trebuie observata o mare particularitate a acestei discutii: politicienii s-au ferit sa se implice, iar multe partide, desi se lauda cu o doctrina nationala si crestina s-au abtinut de la participarea la dezbaterea de idei.

Dar sa le luam pe rand. In ultima perioada, curentul crestin-democrat, desi cu o aderenta scazuta la electorat a cunoscut o revigorare si o proliferare a partidelor care se hranesc din seva sa. Astfel, PNtCD-ul sau PPCD-ul (cum s-o mai numi), desi avea ocazia sa trimita mesaje agresive, sa se remarce in lupta privind traditia crestina, nu a facut-o si a contrazis astfel elementul de castig pe care l-a avut in 1996 atunci cand Emil Constantinescu, in confruntarea televizata pentru prezidentiale l-a intrebat pe Ion Iliescu daca el crede in Dumnezeu, practic momentul de cotitura. Partidul lui Talpes, Uniunea Populara Social Crestina (UPSC), desi venit surprinzator pe aceasta zona de nisa nu s-a exprimat nici el public, bagand practic capul in nisip, ca si strutul PNtCD. Vadim Tudor si PRM au incercat cate ceva in acest sens, dar la capacitatea discursiva pe care ar fi avut-o, demersurile sale au fost practic insesizabile, dovada ca PRM-ul a devenit prea apropiat de politica, pentru a mai fi element pe scena societatii civile. Accentele legionar-ortodoxiste ale lui Gigi Becali, care si-a rebotezat partidul -Crestin Democrat- (acesta este mai nou sufixul PNG) nu si-au facut simtite prezenta, latifundiarul fiind mai degraba preocupat de meciul de fotbal al Stelei cu Dinamo Kiev. PSD-ului ii este rezervat un loc special. Desi liderul sau spiritual, l-am numit aici pe Ion Iliescu a fost perceput intotdeauna ca un ateu (reminiscenta a statului comunist ateu ce demola biserici cu nemiluita in anii *80), multi inalti prelati s-au dovedit de-a lungul ultimilor 17 ani apropiati ai discursului social-democrat. De altfel, in Moldova, fief PSD si regiunea cea mai conservatoare a tarii, preotii au fost elemente proactive in ultimele campanii electorale. Dar se vede ca acum lider este Geoana care nu simte asemenea dedesubturi si reglari fine ale mecanismelor electorale.

Concluzia nu poate fi decat una: politicienii romani au ratat prima ocazie de a face politica europeana, printr-o dezbatere publica pe teme fierbinti, care pot sa aduca castiguri de imagine insemnate. In curand, politica va trebui facuta astfel, atunci cand temele sociale si economice vor incepe sa treaca in derizoriu. Sau (te pomenesti ca de asta inaintam asa incet!) le e frica lor ca vor trebui sa mai si gandeasca si sa aiba principii. Inchei prin cuvintele lui Nae Ionescu din cursul de -Filosofia religiei- pe care il tinea in 1924: -Pentru noi nu exista o singura credinta si necesitatea unei singure credinte; pentru noi exista altceva: imposibilitatea pentru noi de a avea alta credinta decat aceea pe care o avem. Atat si nimic mai mult. De aceea, poate ca singurul principiu din constiinta noastra care este intr-adevar crescut de la noi, de aici este principiul privitor la viata religioasa: toate confesiunile sunt libere in Ţara Romaneasca, dar nici una n-are dreptul sa faca prozeliti. In acest articol din constitutie traieste constiinta ca exista un element istoric in constiinta religioasa-.

Cristian Calugaru