Rihanna va primi 500.000 de dolari pentru a susține un singur spectacol de Revelion la Emirates Palace Hotel din Abu Dhabi. Acesta va fi primul concert al cântăreței în Orientul Mijlociu. Rihanna ar fi trebuit să concerteze pentru prima dată în Dubai în luna mai și ar fi reprezentat primul ei spectacol după ce a fost agresată de fostul iubit Chris Brown. Ea a anulat însă concertul, considerând că nu este pregătită să revină pe scenă. Rihanna nu este prima vedetă care primește o sumă considerabilă pentru un singur concert. Tot de Revelion, în 2006, George Michael a primit 2,6 milioane de dolari pentru a interpreta 13 piese pentru magnatul rus Vladimir Potanin. Câteva luni mai târziu, el a primit 2,5 milioane de dolari pentru a cânta la petrecerea de 55 de ani a lui Sir Philip Green, proprietarul lanțului Topshop.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















