Toti acuzatii din dosarul de spionaj si tradare in legatura cu privatizarile au fost covocati marti, incepand cu ora 18.00, la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata (DIICOT), presupunandu-se ca procurorul de caz urmeaza sa ia alte masuri preventive. Stamen Stancev, Vadim Benyatov Don si Mustafa Oral, dupa ce s-au prezentat la audieri marti dupa-amiaza, au declarat ca au fost reprogramati pentru ore mai tarzii.
In sediul Parchetului a fost vazut cand a intrat, la ora 18.00, consilierul ministerial Mihai Radu Donciu (foto), care a fost deja audiat marti, timp de cinci ore. Convocarea celor implicati in dosarul de spionaj – Strancev, Benyatov, Oral, Donciu, Mucea si Neagoe la Parchet – conduce la ideea ca se urmaresc luarea unor masuri preventive si schimbarea celor initiale. Cei cercetati in lipsa sunt Mircea Calin Flore, reprezentant permanent in Romania al unei societati de consultanta bancara, si Michal Susak, consultant international, ambii locuind in afara Romaniei.
In cadrul anchetei privind privatizarile sunt vizati: cetateanul ceh Michael Susak , Mircea Calin Flore, americanul de nationalitate rusa Vadim Benyatov Don si bulgarul Stamen Stacev, domiciliat in Austria, toti fiind acuzati de spionaj si de constituirea unui grup infractional organizat care actioneaza in mod coordonat pentru divulgarea unui secret economic si de concurenta neloiala. Mihai Dorinel Mucea, Mihai Radu Donciu si Robert Marius Neagoe sunt acuzati de tradare prin trasmitere de secrete si de constituirea unui grup infractional organizat care actioneaza in mod coordonat pentru divulgarea unui secret economic si concurentei neloiale. Turcul Oral Mustafa este acuzat de complicitate la spionaj si de constituirea unui grup infractional. Biroul de presa al Ministerului Public comunica, in 22 noiembrie, ca in cursul lunii iunie 2006, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism a primit din partea organelor cu atributii pe linia securitatii nationale o sesizare in legatura cu existenta unei grupari de criminalitate organizata, constituita in jurul cetateanului bulgar Stamen Stancev, consultant al unei societati bancare internationale pentru afaceri derulate in Romania. Din reteaua lui Stancev fac parte mai multi demnitari si functionari publici din institutiile centrale cu atributii in domeniul privatizarii, afirma procurorii. Procurorii DIICOT – Structura Centrala, au dispus inceperea urmaririi penale fata de invinuitii Stamen Stancev, consultant international, Mihai Dorinel Mucea, adjunctul sefului Oficiului Participatiilor Statului si Privatizare in Industrie din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, si Mihai Radu Donciu, consilier al ministrului comunicatiilor si tehnologiei informatiei, cu responsabilitati pe linia privatizarii agentilor economici in subordinea ministrului. De asemenea, a fost pus sub acuzare si Mircea Calin Flore, reprezentant permanent in Romania al unei societati de consultanta bancara, Robert Marius Neagoe, directorul Directiei Juridice a Oficiului Participatiilor Statului si Privatizare in Industrie din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, Oral Mustafa, Michal Susak, consultant international, si Vadim Benyatov Don, consultant international – toti acuzati de infractiuni care aduc atingere securitatii nationale. Procurorii DIICOT au decis ca invinuitii sa nu paraseasca Bucurestiul pentru 30 de zile. La inchiderea editiei, audierile celor implicati in dosarele privind scurgerile de informatii referitoare la marile privatizari din Romania erau in plina desfasurare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















