Urgentare
Guvernul a cerut Parlamentului sa finalizeze adoptarea a 15 proiecte de lege considerate de Guvern prioritati pentru integrarea in UE si care zac pe masa alesilor din diferite motive. Printre proiectele de lege mentionate in adresa transmisa Camerei Deputatilor se numara cele privind alegerea reprezentantilor Romaniei in Parlamentul European, modificarea si completarea Legii patronatelor, salarizarea judecatorilor, procurorilor si a altor categorii de personal din domeniul Justitiei, modificarea si completarea Legii energiei electrice, modificarea si completarea OUG 11/2003 privind gestionarea combustibilului nuclear uzat si a deseurilor radioactive, inclusiv depozitarea finala. De asemenea, tot prioritare sunt si proiectele privind protejarea patrimoniului national mobil, statutul functionarilor publici din Administratia Nationala a Penitenciarelor, libertatea religioasa si regimul general al cultelor, serviciul de transport public local, brevetele de inventie, libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre UE, codul muncii, regimul deseurilor si cel privind circulatia pe drumurile publice.
Impotrivire
PC strange semnaturi impotriva legiferarii casatoriilor intre homosexuali. Campania a fost declansata ieri, la Deva. Initiatorii au marcat momentul tragand clopotele Catedralei, pentru a atrage atentia ca legiferarea casatoriei intre homosexuali ar duce la o scadere demografica. -Noi, conservatorii, ne consideram aparatori ai valorilor traditionale si solicitam sprijinul tuturor crestinilor pentru a strange rapid un numar cat mai mare de semnaturi de la poporul drept-credincios, pentru exprimarea pozitiei ferme fata de propunerea de legiferare a casatoriei intre persoanele de acelasi sex, pentru apararea familiei traditionale-, a declarat vicepresedintele PC Hunedoara, Simion Molnar.
Absente
Chiulul parlamentarilor sta in calea adoptarii statutului minoritatilor nationale. Din cauza absentei deputatilor, comisiile juridica, pentru invatamant si pentru drepturile omului ale Camerei Deputatilor nu au reusit ieri sa dezbata proiectul de lege privind statutul minoritatilor nationale. Cele trei comisii au amanat de mai multe ori discutarea statutului minoritatilor nationale pe motiv ca nu erau prezenti suficienti deputati pentru sedinta.
Reprezentantii PSD au anuntat in urma cu cateva luni ca nu mai participa la lucrari pana cand UDMR nu-si precizeza pozitia fata de declaratiile vicepremierului Marko Bela, privind autonomia teritoriala.
Alegere
Liberalul Adrian Cioroianu a fost ales ieri vicepresedinte al grupului ALDE.
Gupul Aliantei Liberalilor si Democratilor Europeni (ALDE) si-a ales ieri 6 vicepresedinti, in afara lui Cioroianu mai fiind alesi Silvana Koch-Mehrin, Antonyia Parvanova, Karin Riis-Jorgensen, Marielle de Sarnez si Lapo Pistelli. Dupa incheierea votului, Cioroianu, observator PNL in cadrul Comisiei de Politica Externa, s-a declarat fericit de functia pe care a primit-o in cadrul grupului ALDE, declarand ca – este o victorie a liberalismului romanesc-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















