-Sansa noului Guvern: sa reinceapa imediat reformele de unde s-a oprit in 1998-

– Germania a decis, dar electoratul german a fost nevoit sa aleaga intre doi politicieni care… nici unul dintre ei nu a avut solutii convingatoare pentru problemele Germaniei. Acest citat din -Financial Times- cred ca este foarte potrivit pentru scrutinul abia incheiat si inaintea trecerii la o prima analiza a rezultatelor. Sa consemnam mai intai pozitia cancelarului Gerhard Schroder, cel care a castigat la mustata alegerile: -Am spus-o intotdeauna – si am aparut impreuna in campania electorala – ca aceasta majoritate ramane laolalta, nu exista nici un motiv sa nu fie asa-. Evident, si Joschka Fischer, vicecancelarul si ministrul de externe, cel care impreuna cu Partidul sau Ecologist a castigat mai multe procente anul acesta decat acum patru ani, a avut cam aceeasi idee. -Am aceeasi idee. Din start am pornit cu ideea ca, atunci cand va exista o majoritate pentru noi, il vom sustine pe Gerhard Schroder, vom avea consultari corecte, iar colaborarea a fost foarte buna timp de patru ani, vrem sa o continuam-. Emil Hurezeanu, victoria este totusi la limita.

– Este o victorie la limita si nu este o victorie a mesajelor politice, asa cum spuneai, la fel de neconvingatoare, atat de neconvingatoare amandoua, incat germanii au optat pentru celebra deviza electorala din folclorul anglo-saxon -Mergi pe mana diavolului, a dracului pe care il cunosti-. Ce s-a intamplat, in realitate? Dupa parerea mea, putem vorbi despre trei factori care au transat alegerile in 2002 in Germania. Factorul personalizarii alegerilor. Germania a facut experienta unor alegeri de tip american, pentru prima data. Nu au concurat sefii a doua partide sau aliante politice, cu agende de substanta, cu continuturi, cum s-a spus mereu in Germania acestor luni de campanie electorala, ci, in primul rand, doua persoane, doua persoane foarte diferite. Gerhard Schroder, un actor, un om facut sa faca politica prin televiziune si intr-o competitie publica deschisa, mediatica, si Stoiber, un politician de cariera, a carui virtute principala in nici un caz nu consta in expunerea sa publica, in capacitatea de a riposta si de a propune enunturi atragatoare mediatic. Asadar, stiam inca de la al doilea duel televizat dintre cei doi ca cel mai simpatic – si, deci, aici am ajuns cu politica in era mass-media – cel mai competent pentru teleprivitori este Gerhard Schroder, si nu Stoiber.

– Inseamna ca echipa electorala a lui Stoiber a pierdut aceste alegeri manevrandu-l pe Stoiber in acest duel televizat, in care era clar ca va fi mai putin simpatic decat Gerhard Schroder?

– Da si nu, pentru ca totusi echipele credeau ca au de-a face cu o societate germana fixata pe substante politice si mesaje politice mai vechi. Adica, ambele echipe cred ca au pornit de la ideea ca societatea germana este inca atat de inerta, incat prefera mesajele de tip clasic. Este adevarat, societatea germana – nu sunt singurul care observa acest lucru – este in continuare inerta, pentru ca rezultatul acestui vot este expresia unei stari de inactiune, de complacere intr-un consens foarte periculos, consensul unei prosperitati reale, greu castigate, rezultatul a decenii de dezvoltare si de munca serioasa pentru zeci de milioane de germani, iar pe de alta parte dezinteresul fata de deblocarea unui sistem handicapat. Sistemul economic si social german este handicapat. Are prea multi someri, prea multi functionari publici, are prea multe firme in sectorul de mijloc, intreprinderi mici si mijlocii care dau faliment, are prea multe sindicate, are prea multi reprezentanti ai statului, eu stiu, lobby-isti, servicii publice in Parlament.

– Inseamna ca reformele economice vor fi blocate pentru urmatorii patru ani?

– Nu este neaparat aceasta concluzia. Concluzia poate fi si ca Gerhard Schroder, si compania au inteles pericolul prin care tocmai au trecut si vor putea sa transforme primul an al primei lor guvernari, 1998, in agenda guvernarii urmatorilor patru ani. Acum patru ani, in 1998, Gerhard Schroder, dupa ce a scapat la timp, daca pot spune asa, de Lafontaine, a reusit sa porneasca un set de reforme. Aceste reforme s-au oprit insa in 1999, cam atunci cand Gerhard Schroder a preferat sa apara intr-un interviu – a facut-o o singura data, cu o imensa tigara de foi cubaneza. Atunci se poate spune ca social-democratia germana, impreuna cu partenerii ecologisti, a intrat intr-un fel de oportunism confortabil al guvernarii, optand pentru acelasi consens al inactiunii, care a caracterizat si ultimul mandat Kohl, de altfel.

– Sa incercam sa vedem care ar putea fi consensul actiunii Opozitiei. Edmund Stoiber a spus urmatoarele: Daca rezultatele par a fi fost insuficiente pentru o guvernare sub conducerea CDU, sub conducerea mea, atunci cred ca Guvernul rosu-verde va avea o pozitie extrem de dificila in saptamanile si lunile viitoare. Vom observa, vom urmari in liniste ceea ce se intampla si vom fi o opozitie constructiva, buna.- Iar Guido Westerwelle, liderul liber-democrat, a spus sec: -Asteptarile noastre au fost mari, dar am ramas sub posibilitatile noastre, nu avem ce ascunde-. Iata, Emil Hurezeanu, asistam totusi la ceva mai mult decat un pat, ca la sah. Initial, pana noaptea tarziu, nu s-a stiut foarte clar cine va detine majoritatea absoluta in Bundestag. Acum, situatia pare totusi cat de cat mai clara. Care vor fi sansele Guvernului rosu-verde sa convinga electoratul ca a ales bine?

– Principala sansa este ca reformele sa inceapa imediat, acolo unde s-au oprit in 1998. Sunt foarte multe de facut in mai toate domeniile importante. Germania are cea mai puternica economie europeana, dar in acelasi timp si cea mai ipotecata de vicii de structura. Somajul este doar semnul exterior al acestor vicii. Costul muncii, de asemenea. Exista clasamentul celebru al cotei celor mai industrializate 50 de tari, in care Germania de ani de zile este pe penultimul loc si in ceea ce priveste cresterea economica, si in ceea ce priveste costul fortei de munca. Primele reforme trebuie sa fie deja dramatice, spectaculoase si ele sa nu inceteze la primele reactii negative ale sindicatelor. Acest pericol exista, sindicatele l-au sustinut pe Gerhard Schroder pana in ultimul moment, tot asa cum patronatul si industria, in general liber-intreprinzatorii, l-au sustinut pe Stoiber pana in ultimul moment. Pe de alta parte, vom observa o tensiune sau un conflict de tip corneille-ian – intre pasiune si datorie. Gerhard Schroder este un om al datoriei social-democrate de tip blair-ist, a treia cale. Blair-ist vine de la Tony Blair, cred ca m-am facut inteles. Adica sa folosesti retete liberale intr-o lume sau intr-un electorat care te-a votat si te sustine cu asteptari social-democrate. Dar Joschka Fischer ramane un ecologist. El a avut rolul determinant in aceasta victorie si, daca nu cumva vom asista la accese noi de pragmatism – de altfel si Joschka Fischer, si verzii si-au depasit conditia in ultimii patru ani, in sensul centrist si in sens liberal, in mai multe randuri – atunci s-ar putea ca reformele economice impotriva unei stari de confort artificial, care nu duce decat la implozia economica si sociala in Germania, sa se izbeasca de o rezistenta stangist-ecologista. Exista si acest pericol.

– In plan intern. In plan extern, echipa Schroder-Fischer va trebui sa refaca rapid relatiile cu SUA.

– Este adevarat, este calcaiul lui Ahile al noii guvernari. Sunt doua posibilitati, ca de atatea ori in viata. Prima posibilitate este revenirea la pragmatismul din politica externa Schroder-Fischer din perioada razboiului NATO in Kosovo. In definitiv, Germania, in ciuda atitudinii sale fata de interventia americana in Irak, continua sa pastreze pe teren, in trupele de pace din Kosovo, din Afganistan, 9.400 de soldati, aproape cam tot atatia cati au americanii.

– Iar a doua posibilitate?

– A doua posibilitate este inceputul unei paci reci, al unei scindari in blocul occidental, care poate sa fie noua fata a acestui inceput de mileniu. In definitiv, SUA sunt o putere suficienta siesi, iar intre vest-europeni si America conflictele sunt destul de complexe si s-ar putea adanci pornind tocmai de la precedentul german.

Emil Hurezeanu