Timp de o saptamana, Spitalul de Pediatrie -Sf. Cuvioasa Parascheva- a fost luat cu asalt, inca de la prima ora, de copii, parinti sau asistenti ai Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului. Primii care au avut sansa de a fi operati de americani au fost trei copii cu varste intre trei si opt ani.
Problema a aparut atunci cand primul copil inscris pe lista a intarziat circa 15 minute. Medicii americani nu au vrut sa se abata de la lista, preferand sa astepte sosirea acestuia.
Unul dintre copiii operati este Andrei, de 12 ani. Cand era mic, din joaca, acesta a tras peste el un ibric cu apa oparita, provocandu-si arsuri grave la nivelul bratului stang. Desi operat la Timisoara, baiatul a ramas cu niste cicatrici inestetice. -Am aflat de medicii americani si m-am inscris pe listele de operatii. Chiar daca interventiile puteau fi facute si de medicii romani, nu am avut bani sa il operez. Sunt foarte multumit de cum l-au operat si pot spune ca sunt niste oameni exceptionali, de mare suflet-, declara tatal lui Andrei.
Chirurgii au operat simultan la trei mese de operatii, pentru a putea rezolva cele aproximativ 150 de cazuri programate pana la sfarsitul saptamanii. Pentru a se incadra in program, au refuzat masa festiva, preferand gustarile reci mancate in picioare, in sala de mese a spitalului. -In medie, au fost efectuate circa 30 de interventii pe zi, cam 10 din fiecare specialitate, respectiv oftalmologie, ORL si chirurgie plastica. Patologia a cuprins malformatii congenitale, ca gura de lup, buza de iepure, sindactilii, bride retractile postarsuri, tumeorete, strabism sau ptoze palpebrale-, a declarat dr. Silvana Tudorache, medic chirurg in cadrul spitalului. Tehnicile americanilor nu difera prea mult de cele folosite de chirurgii nostri. Diferenta o constituie insa aparatura medicala. Acestia au adus cu ei aspiratoare de secretii si un electrocauter foarte performant, cel existent putand figura intr-un muzeu de tehnica medicala. In plus, fata de medicii romani, americanii s-au dovedit a fi supraspecializati. -Chirurgii nostri sunt polivalenti, operand de toate, incepand de la cap, pana la mana. Ei insa sunt specializati, numai pentru adulti sau numai pentru copii si pe anumite game de afectiuni, putand fi specializati, de exemplu, numai pe chirurgia mainii-, afirma un cadru medical al spitalului.
Medicii din SUA au fost asistati de medicii romani. Americanii cred ca medicii romani nu sunt deloc mai prejos decat ei din punct de vedere profesional, insa recunosc ca este nevoie de conditii mai bune in salile de operatii. -Am venit in Botosani sa dam copiilor o raza de speranta, rasplata fiind zambetele lor. Incredibil este ca medicii si asistentele sunt foarte calificate in ceea ce fac. Singura problema este lipsa de aparatura medicala performanta, instrumentar si medicamente. Suntem onorati sa lucram cot la cot cu medicii romani si avem ce invata unii de la altii. Asteptam sa venim si la anul-, au declarat Judy Overton si Abigail Hayo, vicepresedinte al Fundatiei -Medical Mission-.
Medicul chirurg Mc C. Croskey a efectuat prima interventie laparoscopica de chirurgie generala din Botosani. Bolnava operata suferea de mai multi ani de litiaza biliara. Prin aceasta metoda, bolnavii nu mai trebuie sa suporte inciziile clasice. Acestia suporta doar patru incizii mici, de cate un centimetru, prin care sunt introduse o camera de luat vederi miniaturala, operatia fiind vizibilz pe un monitor, si alte trei brate ce au in capat diverse instrumente, ca foarfece, pense de coagulare sau instrumentar de aspiratie.
Lucian Siminiuc
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















