Home Politic Senatul – acuzat că a trimis instanței o declarație de avere falsă...

Senatul – acuzat că a trimis instanței o declarație de avere falsă a Rodicăi Stănoiu

DISTRIBUIŢI

Reprezentantul CNSAS în procesul în care Rodica Stănoiu contestă că a colaborat cu Securitatea și care se judecă la Curtea de Apel Oradea a acuzat Senatul, la termenul de ieri, că a trimis instanței două declarații de avere diferite ale acesteia, spunând că CNSAS va face plângere pentru fals.
La cererea judecătorilor, Senatul a trimis Curții de Apel Oradea, printr-o adresă din 20 ianuarie, pentru termenul de ieri, originalul declarației de avere a Rodicăi Stănoiu din ianuarie 2006, acesta urmând să fie folosit ca script de comparație în cadrul expertizei care urmează să fie efectuată.
Reprezentantul CNSAS a sesizat însă că documentul nu coincide cu copia comunicată anterior tot de Senat, existentă din noiembrie 2010 la dosarul cauzei, scrisul de mână din cele două acte fiind diferit.
Copia primului document este iscălită pentru conformitate cu o semnătură indescifrabilă și poartă ștampila Direcției Secretariat General a Senatului, a arătat Ionescu, care a anunțat judecătorii că CNSAS va face plângere penală pentru fals.
Ca urmare a acestui fapt, instanța a dispus trimiterea unei noi adrese către Senatul României, prin care să se ceară, până la termenul viitor, programat pentru 25 februarie, trimiterea originalului copiei autentificate aflate la dosar.
Rodica Stănoiu nu a fost prezentă la termenul de ieri al procesului.
Dosarul acesteia cu CNSAS se judecă la Curtea de Apel Oradea, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în martie 2010, strămutarea cauzei de la Curtea de Apel București la instanța din Oradea.
Instanța supremă a decis menținerea tuturor actelor făcute până în prezent în acest dosar, astfel că o nouă expertiză grafoscopică dispusă de Curtea de Apel București în octombrie 2009 va fi efectuată.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.