Home Politic PNL simulează o consultare a filialelor pentru alianța cu PSD

PNL simulează o consultare a filialelor pentru alianța cu PSD

DISTRIBUIŢI

Crin Antonescu și-a asigurat fără bătaie de cap girul partidului pentru alianța cu PSD, eliminând din start posibilitatea organizării unui Congres, care i-ar fi putut da peste cap planurile. Vicepreședintele Mihai Voicu a anunțat ieri că partidul a convocat pentru luni Consiliul Național Executiv al PNL, for ce reunește președinții de filiale și membrii Biroului Politic Central, pentru a se exprima asupra alianței cu PSD.
El a precizat că tot luni va avea loc și reuniunea grupurilor parlamentare ale PNL, senatorii și deputații liberali urmând să-și expună opiniile în legătură cu alianța cu PSD. Și cu asta gata!
„Pentru a consfinți pașii, atât statutari, cât și de cosultare politică normală în PNL, pe 31, luni, va fi convocată ședința Consiliului Național Executiv, un for care reunește președinții de filiale și BPC, dar și grupuri parlamentare. Și parlamentarii noștri sunt chemați să exprime opinii referitoare la aceste demersuri (legate de alianța cu PSD, n.r.)“, a spus Voicu.
El a precizat că decizia finală în privința alianței cu PSD va fi luată de către Delegația Permanentă, în 5 februarie.
În ceea ce privește vocile liberalilor care au tupeul să conteste alianța cu PSD, au tot dreptul la propria opinie, dar acest lucru nu schimbă cu nimic decizia partidului, după cum ne-a asigurat Voicu. „Nu se va pune niciodată problema în PNL de a sancționa pe cei care își exercită dreptul liber la vot. Domnul Orban, ca și oricare alt coleg membru al Delegației Permanente, este liber să voteze cum consideră de cuviință. În niciun caz nu se poate pune problema că cineva e sancționat pentru un vot“, a afirmat Voicu.
Fostul prim-vicepreședinte al PNL Ludovic Orban a declarat că va vota împotiva Alianței ACD-PSD care, în opinia sa, este comparabilă cu amestecarea uleiului cu apa sau cu unificarea Polului Nord cu Polul Sud.

Apele nu-s limpezi nici în alianța cu PC

Deși la nivel central PNL și PC au pupat de mult Piața Independenței, la nivel local lucrurile nu merg peste tot strună, așa cum probabil și-ar dori Crin și Felix. Astfel, ieri, președintele PNL Covasna, Marius Obreja, a susținut că alianța între PNL și PC în județul Covasna va fi „un fel de concubinaj, în care partenerii vor sta în case separate“.
„Vom face cu siguranță distincție între mesajele pe care le dăm noi (PNL – n.r.) în campaniile electorale și vom ține cont de faptul că suntem partide diferite. Ne vom promova, fără a intra în combat, ideile și oamenii, respectând principiile generale din protocol“, a afirmat Obreja.
El a precizat că PNL Covasna înțelege colaborarea cu PC la nivel județean prin evitarea situațiilor electorale în care părțile să intre în combat, dar în rest formațiunile vor face campanii separate.
„În proporție de 99 la sută credem că vom merge la alegeri, peste tot, cu liste separate“, a spus el.
În aceste condiții, în care alianța cu PC dă semne că scârțâie în țară, deși n-a primit încă undă verde în justiție, e greu de crezut că liberalii și pesediștii din țară vor juca hora unirii, așa cum le cântă Ponta și Antonescu de la București.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.