
Elton John și partenerul său, David Furnish, vånd, începånd de såmbătă, într-un magazin deschis la Londra, haine din garderobele lor, veniturile urmånd să fie donate fundației de luptă contra SIDA a cåntărețului, informează AFP.
La magazin, inaugurat oficial vineri de John și Furnish și situat în apropiere de Covent Garden, vor fi våndute mii de obiecte de îmbrăcăminte, inclusiv ținute de scenă și accesorii, care aparțin celor doi. Magazinul va rămåne deschis pånă pe 19 decembrie, în cazul în care stocul nu se epuizează pånă atunci.
Cu ocazia acestei vånzări, fanii și clienții vor avea ocazia să plece cu mii de haine, perechi de pantofi, ochelari, curele și chiar valize utilizate de Elton John, cunoscut pentru extravaganța sa vestimentară. În același timp, ei vor putea achiziționa și cămășile Dior ale lui David Furnish.
Aceasta este a cincea vånzare de acest fel pe care Elton John o organizează în beneficiul fundației sale de luptă contra SIDA. Cea mai recentă, organizată în 2002, a avut încasări de 442.000 de euro, fiind cumpărate atunci 15.000 de articole.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















