
După renumărarea voturilor nule
După ce au făcut mare tam-tam prin lansarea pe piață a tezei fraudării alegerilor și au contestat la CC rezultatul acestora, social-democrații refuză să-și asume înfrângerea. Astfel, potrivit textului comunicatului de presă emis de către BEC, ieri seară, au fost reexaminate 137.206 de buletine de vot nule de la secțiile de votare din țară, între acestea regăsindu-se 2.137 de voturi valabil exprimate. Dintre acestea, lui Traian Băsescu îi revin 1169 de voturi valabile, iar lui Mircea Geoană 968. Diferența dintre cei doi este de 201 voturi în favoarea primului. În momentul de față au mai rămas de reexaminat la BEC voturile nule de la secțiile de votare speciale din străinătate.
Președintele Biroului electoral pentru străinătate, Sorin Vasilescu, a declarat, ieri, pentru Mediafax, că nu a primit încă de la MAE toate buletinele de vot nule de la secțiile de votare din diaspora, reprezentanți ai ministerului arătånd că nu au ajuns în țară materiale de la 52 de secții.
„Nu am trimis încă buletinele de vot, deoarece nu le-am primit de la toate secțiile. Ultimul pachet primit a fost ieri (såmbătă – n.r.), de la Ljubljana“, a spus judecătorul Sorin Vasilescu.
El a precizat că în cursul zilelor de duminică și såmbătă nu au sosit pachete noi deoarece nu lucrează curierii.
„Înțelegem că în această seară vom mai primi noi pachete și, în funcție de ceea ce mai primim, måine (luni – n.r.) trimitem buletinele la BEC“, a spus Sorin Vasilescu.
El a precizat că nu exclude posibilitatea ca Biroul Electoral pentru Secțiile de Votare din Străinătate (BESVS) să nu primească pånă la termenul stabilit de Curtea Constituțională – luni, ora 15.00 – toate pachetele cu materiale electorale, dar a precizat că modul și timpul în care aceste colete sunt aduse la București nu depinde de BESVS.
Cel puțin dintr-o țară, respectiv Brazilia, este probabil că materialele de vot nu vor ajunge la timp, fiind însă vorba de doar patru buletine nule.
Pe de altă parte, surse militare au declarat, ieri, pentru Mediafax, că a fost organizată o cursă specială care urmează să aducă materialele de vot din teatrele de operații în cursul acestei zile.
PSD=Cănuță-om sucit
Pe modelul Cănuță-om sucit, purtătorul de cuvånt al PSD, Bogdan Niculescu-Duvăz, a declarat că la cea de-a treia renumărare a voturilor nule se constată neclarități, lucru care ar putea fi „o perdea de fum“ întrucåt formațiunea sa nu a cerut acest lucru. Potrivit acestuia, este o mare focalizare asupra renumărării voturilor nule deși acest lucru „ar putea să dea o impresie neconcludentă“. „Noi nu renumărarea voturilor am reclamat-o, ci că, după închiderea urnelor, s-au anulat voturi dublåndu-se ștampila în defavoarea lui Mircea Geoană, respectiv buletinele de vot au fost reștampilate acolo unde în secția de vot s-a putut face acest lucru. Deci aceasta este frauda pe care o reclamăm“, a opinat Duvăz. Probabil domnia sa crede că toți avem memoria scurtă precum liderii PSD care, imediat după ce s-au numărat voturile, au anunțat că cele aproximativ 140.000 de voturi nule ascund o fraudă masivă în defavoarea candidatului lor, Mircea Geoană. După ce s-au renumărat voturile nule și s-a constatat, culmea!, că cel defavorizat era Traian Băsescu, PSD vine și ne minte în față spunåndu-ne că ei nu doreau renumărarea voturilor nule. Mai nou, ei cer expertizarea grafologică a tuturor declarațiilor pe propria răspundere date de romånii din diaspora. Expertiză pe care să o facă probabil Viorel Hrebenciuc, secondat de Marian Vanghelie.
PSD-ul jignește românii din diaspora
În replică la acuzațiile social-democraților, președintele PD-L, Emil Boc, a declarat că PSD caută argumente pentru a-și spăla imaginea de partid învins, jignind romånii din diaspora. Potrivit acestuia, PSD-ul trebuie să și întrebe propriii reprezentanți în secțiile de votare de ce au semnat procesele verbale de validare a rezultatului alegerilor în circumscripții și nu au contestat atunci procesul verbal care a confirmat rezultatul votului.
„S-a făcut mult scandal pe marginea votului de la Paris. Am o întrebare pentru domnul Duvăz: la secția nr. 52 de la Paris, unde au fost în total 3.785 de persoane care au votat, de ce nu îi invită să dea declarații și să se prezinte la partidul domniilor lor pe domnul Samoilescu Răzvan și pe Denițiu Marian Ioan, reprezentanții PSD, care au fost tot timpul acolo, au semnat procesul verbal al consemnării și nu am auzit niciun comentariu din partea lor“, a spus liderul democrat-liberalilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















