Andrei Plesu conduce Colegiul Noua Europa, un centru de excelenta foarte bine cotat in Europa, si este membru in Colegiul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. A fost ministrul culturii in Guvernul Petre Roman si ministru de externe al Romaniei din decembrie 1997 pana la caderea Guvernului Radu Vasile, doi ani mai tarziu. Mandatul sau de sef al diplomatiei romane a trebuit sa faca fata unui moment extrem de delicat: interventia militara a Aliantei Nord-Atlantice in Kosovo, in conditiile in care, in Romania, Slobodan Milosevici continua sa fie perceput, la scara larga, drept un prieten al poporului roman. Pozitia adoptata de Ministerul de Externe de atunci a fost fara echivoc: alaturi de NATO, in ciuda tirului zgomotos, in tenta nationalista, al Opozitiei de atunci. Acum, aceasta Opozitie se afla la putere si pregateste tara de aderare la NATO.
– Cum aratau relatiile Romaniei cu Alianta Nord-Atlantica la sfarsitul anului 1997 si unde se situau doi ani mai tarziu?
– Sprintul acesta catre NATO pe care Romania il face nu a inceput chiar imediat dupa *90, trebuie sa spunem asta. Romania a avut un ritm mai lent de decizie, dar, in cele din urma, s-a angajat destul de ferm, mai intai intr-un parteneriat strategic cu SUA si, dupa aceea, printr-o campanie, extrem de vocala, pe care a inaugurat-o, intr-o varianta intensa, Adrian Severin. Eu am gasit atmosfera de dupa esecul acestei campanii, de dupa Madrid, si prima mea reactie a fost sa temperez putin stilul triumfal si sportiv in care noi vorbeam despre aceasta campanie. Am incercat sa transfer discursul nostru pro-NATO – fiindca a ramas un discurs pro-NATO – in termenii unui calcul politic mai putin retoric, mai putin zgomotos, mai realist, care sa nu dea nici oamenilor impresia ca intrarea in NATO este un obiectiv care le va schimba viata de azi pe maine, care sa nu dea nici partenerilor nostri occidentali senzatia ca luam aceasta cursa drept un fel de campionat de fotbal in care ne manifestam cu relativ restransa luciditate si cu foarte mult verbiaj, fara insa sa diminueze in vreun fel efortul care sa ne apropie cat mai mult de aceasta Alianta. Si remarc, cu oarecare umor, ca a trebuit sa argumentez uneori si sa ma lupt uneori cu opinii ale actualilor guvernanti, care atunci erau mult mai rezervati, mai nuantati, mai -patriotici- decat sunt acum, cand sprinteaza fara prea multe nuante.
– Momentul Kosovo a fost in timpul ministeriatului dumeavoastra si atunci Opozitia interna romaneasca a fost destul de mare. Credeti ca ea a fost spontana sau orchestrata politic?
– Indraznesc sa spun ca momentul Kosovo, respectiv modul in care noi ne-am comportat politic in acel episod, a fost unul dintre argumentele care au jucat un rol important in decizia care urmeaza sa se ia acum. Daca noi atunci aveam alt comportament, si anume comportamentul pe care il sugerau Opozitia de atunci, foarte multe gazete, care astazi sunt mult mai echilibrate, daca am fi avut acea pozitie atunci, sansele noastre de azi ar fi fost maxim diminuate. Prin urmare, imi fac un titlu, nu de glorie, dar de eficacitate, din faptul ca atunci am fost consecvent, in acord, de altfel, cu Presedintia si cu Guvernul intreg, pe o pozitie care a consolidat sansele noastre de a fi acceptati. Nu cred a fost neaparat orchestrat politic. Sigur ca inauntrul Opozitiei lucrul era orchestrat politic, dar eu cred ca a existat un fel de misterioasa reactivitate negativa a unei parti bune a populatiei si a gazetarilor, care brusc au recuperat, aproape fara sa-si dea seama, toata retorica antiamericana din anii de dinainte de *89. Am asistat atunci la discursuri de infratire cu poporul sarb si de ura pentru invadatorul american, pe care nu le mai auzisem din anii *50.
– Putea fi ameliorata aceasta stare de spirit? Putea fi explicata mai bine pozitia Guvernului? Acum, oricine isi da seama ca a fost o pozitie corecta. Atunci erau destul de putini cei care credeau asta.
– M-am straduit sa o fac, in ce ma priveste. Am avut si o iesire in Parlament, in care am dat argumentele pe care am putut sa le dau. Am aparut in presa de cate ori am putut. Nu cred ca era o dezbatere rationala, in care sa vii cu argumente, sa dai explicatii. Nu cred ca mai multe argumente si mai multe explicatii ar fi ajutat, pentru ca reactia de respingere atunci era una viscerala.
– Interlocutorii dumneavoastra din NATO intelegeau situatia, puteati sa le explicati acest lucru?
– Ei erau foarte multumiti ca noi suntem consecventi pe o pozitie de solidaritate. Isi dadeau seama ca avem dificultati si socoteau extrem de colegiala tenacitatea noastra, neprofitabila din punct de vedere politic.
– Dupa acel moment Kosovo, se pare ca a urmat o perioada de stagnare a relatiei cu NATO, care a fost relansata dupa 11 septembrie, un moment care nu a prea avut legatura cu Romania. As vrea sa va intreb: cat conteaza constructia politica si cat hazardul intr-o asemenea actiune?
– Am fost, in mod evident, norocosi. Noi ne tot plangem ca suntem o tara si un popor fara noroc, ghinionisti, sabotati, sunt conspiratii mondiale intregi impotriva noastra, dar din cand in cand, si anume in momente decisive, cum s-a intamplat in momentul Marii Uniri si acum, in acest moment, se dovedeste ca avem noroc. Fara 11 septembrie, lucrurile ar fi fost mult mai putin radicale decat s-au conturat ulterior si trebuie sa spunem, cu melancolie, fireste, fiindca 11 septembrie este un eveniment tragic din istoria lumii, ca el a jucat in favoarea noastra intr-un fel. Daca, pe de alta parte, noi am fi avut o politica mai putin tenace in aceasta directie, sigur ca nu am fi avut aceleasi sanse. Este bine sa colaborezi cu hazardul. Este bine sa mergi in aceeasi directie cu el. Si eu cred ca am avut sansa aceasta sa mergem in aceeasi directie cu hazardul si sa vedem un rezultat conturandu-se. Cu privire la acest rezultat, vreau sa spun ceva. Exista o expectativa romantica a unei parti din populatie in legatura cu acest tip de evenimente, care trebuie temperata, ca sa nu ne trezim cu uriase dezamagiri. Viata noastra nu va deveni necesarmente mai buna imediat dupa ce noi aderam la NATO. Mai mult, daca noi intram in NATO si continuam sa avem probleme de coruptie, continuam sa avem o politica incoerenta legislativ, continuam sa punem piedici investitorilor sa se aseze in teren, continuam sa nu facem eforturi vadite pentru lamurirea trecutului, daca toate lucrurile astea nu vor fi accelerate dupa intrare, atunci intrarea in NATO va insemna foarte putin si va fi mai curand o povara.
– In ce masura credeti ca sunt rezolvate problemele din Ministerul de Externe, atata vreme cat se stie ca, si inainte de revolutie si o buna perioada dupa, in multe cazuri functiona ca o acoperire pentru servicii secrete care spionau in Occident, la ambasade…?
– Atunci cand am intrat in minister, am gasit deja un minister care avea foarte multi oameni tineri angajati, trebuie sa o spun foarte deschis. Eu insumi am continuat aceasta politica si am numit in posturi importante oameni tineri, care si acum sunt in posturi importante, si, in general, senzatia mea a fost ca nucleul functional al ministrului este tanar si orientat corect. Exista, fireste, si vechea galerie, care facuse decenii intregi politica anti-NATO si facea acum, cu zel, politica pro-NATO, sub cuvant ca meseria de diplomat este o meserie in care faci ceea ce ti se ordona, cu profesionalism. Sigur ca deprinderi si vechi mentalitati au supravietuit. Mi-aduc aminte de un batran diplomat care, in urma unui conflict, imi spunea cu un mic cinism: -Sa stiti ca noi reprezentam partea perena a ministerului-. Ei, aceasta parte perena va disparea, inevitabil, si intrarea noastra in NATO cred ca va accelera limpezirea apelor in toate institutiile, inclusiv in Ministerul de Externe.
(Interviu realizat de Andrei Manolescu (Radio -Europa Libera-, preluat de Rador)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
