Ministrul educatiei, Mihail Hardau, a premiat ieri, 11 universitati pentru rezultate deosebite in activitatile de invatamant, cercetare stiintifica si management academic. Pentru premierea universitatilor s-au alocat 5,5 milioane de euro, suma la care se adauga cele pentru modernizarea unor laboratoare universitare pentru ciclul I de licenta si dezvoltarea laboratoarelor de cercetare interdisciplinara pentru ciclurile de master si doctorat. Cele 11 institutii de invatamant superior premiate sunt: Universitatea Politehnica din Bucuresti – premiul pentru cercetarea stiintifica, Universitatea de Arta Teatrala din Targu Mures – premiul pentru dezvoltarea infrastructurii, Universitatea -Lucian Blaga- din Sibiu – premiul pentru sustinerea proiectului -Sibiu – capitala culturala europeana – 2007-, Universitatea Bucuresti – premiul pentru francofonie, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca – premiul pentru multiculturalism; Universitatea -Alexandru Ioan Cuza- din Iasi – premiul pentru publicatii stiintifice internationale, Universitatea de Medicina si Farmacie -Carol Davila- – premiul pentru dezvoltarea bazei materiale a invatamantului, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca – premiul pentru investitii in IT, Universitatea Politehnica din Timisoara – premiul pentru calitatea serviciilor sociale si administrative studentesti. Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti a primit un premiu pentru promovarea activitatilor stiintifice studentesti pe plan international, iar Academia de Studii Economice a primit un premiu pentru dinamica dezvoltarii institutionale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















