Jocul PD-PLD: politica intre bani si imagine…

-Finantele si politica sunt ca o arma. Finantele sunt tragaciul. Politica inseamna sa stii cand sa apesi pe tragaci-. Butada, desi apartinand doar unuia dintre personajele -Nasului- lui Copolla surprinde totusi complet sensul ascuns al politicii, dincolo de bariera de imagine. Aplicand semnificatiile aforismului hollywoodian pe filmul evolutiilor recente ale gruparii platformiste si pe interactiunile cu suporterii ei democrati, scena se contureaza diferit fata de ceea ce declama oficial actorii principali.

Colaborarea PD-ului lui Emil Boc (foto1) cu gruparea platfomista al lui Theodor Stolojan (foto2) si evolutia pe termen scurt a democratilor la guvernare sunt conditionate de trei elemente: 1. De contextul politic; 2. De functionarea PD ca partid care vizeaza conservarea si explotarea puterii; 3. De mecanica unei aliante politice, unde resortul identitar stimuleaza competitia iar logica puterii duce la disolutia partii mai slabe.

Deocamdata, PD a optat pentru conservarea actualului echilibru. Democratii sunt la putere, oricat ar incerca liderii PD sa sugereze contrariul. Iesirea de la guvernare apare ca o variabila si nu ca un obiectiv. Declansarea alegerilor anticipate in acest moment ar genera un parlament mai complicat, ceea ce ar duce la o formula de guvernare cel putin la fel de labila ca cea de acum. Prin declansarea de anticipate acum, castigul sigur al PD ar fi fortificarea pozitiei parlamentare, insa aritmetica sondajelor sugereaza o alta guvernare de coalitie in care singura modificare ar fi ca liberalii ar fi inlocuiti cu alt partid, cel mai probabil de PSD. In schimb, prezenta la guvernare ofera PD posibilitatea gestionarii fondurilor europene. Banii. Cel mai important stimulent al politicului.

Mai este de observat un aspect. O competitie electorala in acest moment ar spulbera miscarea stolojenista. Testul alegerilor ar potenta toate tarele platformistilor: absenta bazei materiale necesare campaniei, activul inexistent, pozitionarea incerta. Pe fondul atacurilor firesti de campanie, gruparea ar fi murit prematur iar cei treizeci de parlamentari care acum au puterea de a face jocuri in parlament ar fi fost fost simple accidente ale confruntarilor electorale. Desigur, se poate imagina o -noua- Alianta: PD-PLD dar, in acest caz, apare riscul ca scorul electoral sa nu duca la o majoritate parlamentara absoluta. Pe de alta parte, despartirea de PNL (ca -brand- politic) il delegitimeaza pe Basescu in ochii unei mari parti a electoratului. S-ar putea ca o victorie a unei Aliante PD-PNL sa aiba efectul neasteptat si pervers al erodarii presedintelui.

Din perspectiva mecanicii interne, PD trebuie, inainte de toate sa-si realimenteze sponsorii. Un fapt care nu permite eschive. In spatele democratilor, la fel ca la orice partid, stau rentierii politici. Cei care cer achitarea notei din campanie si care gireaza bugetul pentru urmatoarea confruntare electorala. Lobby-ul lui Ioan Oltean in biroul lui Codrut Seres (ne intereseaza mai putin daca asta e adevarat sau nu, il luam ca pe un fapt simbolic) in favoarea unei companii de energie, sugereaza ca si PD este acum cand se afla la guvernare, o parte a mecanismului de distribuire a resurselor. Inainte de orice, prezenta la guvernare a PD, la fel ca si a celorlalte partide inseamna resurse. Care pleaca de la partid catre sponsori, si care se vor reintoarce de la sponsori spre partid in campanie.

Apropierea dintre PD si gruparea Stolojan este supusa acelorasi conditionari care actioneaza asupra oricarei aliante politice. PD va trebui sa imparta pozitii cu noul aliat, pe logica fireasca de distribuire a puterii, iar repartizarea acestor pozitii se va face pe criteriul fortei, unde cel mai puternic obtine mai mult. Ecartul dintre cele doua partide este urias. PD are o baza solida, un grup omogen cu lideri a caror anvergura a crescut treptat in anii de guvernare, desi nu au sclipiri in sondaje. PLD este o grupare fara baza, cu doi lideri aflati in fruntea sondajelor, cu doi incepatori, si cu o mana de parlamentari anonimi. Dincolo de toate acestea, cea mai importanta diferenta tine de resurse.

In doi ani de putere, PD a acumulat enorm, PLD nu are nimic.

Este greu de crezut ca, de exemplu, Cezar Preda se va da la o parte pentru a-i face loc Ralucai Turcan, sau ca Ioan Oltean va injumatati felia puterii atent la partea lui Cristian Boureanu. Este greu de crezut ca Theodor Stolojan, cu procentele sale va putea accepta o pozitie echivalenta cu Radu Berceanu, un politician inexistent in sondaje. Un astfel de compromis ar eroda definitiv imaginea lui Theodor Stolojan, oferind explicatia reala pentru renuntarea de acum doi ani in favoarea lui Traian Basescu. In plus, Stolojan gireaza la randul sau interesele celor care-l sustin, cei 30 de parlamentari ale caror afaceri trebuie sa functioneze in continuare, si ale celorlati care doresc si ei acces la putere, si a caror pozitie trebuie negociata parte in parte cu cerberii democrati. De aici imposibilitatea ca repartitia puterii sa se produca pe baze egalitare.

Evolutia solitara a miscarii lui Theodor Stolojan nu este expresia unei optiuni a stolojenistilor, ci rezultatul unei conditionari. In lipsa resurselor care sa ofere platformistilor puterea necesara negocierilor cu PD, acestia sunt obligati la disolutia in cadrul unei aliante de orientare populara.

La momentul lansarii platformei liberale, printre simpatizantii lui Theodor Stolojan prezenti la Pitesti s-a aflat si o veche cunostinta a fostului consilier prezidential: Marin Anton. Fost director la Tofan, fost deputat PNL intre 2000 si 2004, Marin Anton este directorul firmei care a asigurat managementul RAFO in primavara acestui an, cand proprietarul rafinariei, Balkan Petroleum angajase vanzarea RAFO catre Calder International. Cu tot cu cele 300 de milioane datorie la stat. Tot in primavara acestui an, dupa o campanie de intalniri cu mangementul RAFO, consilierul prezidential Theodor Stolojan atentiona guvernul ca -RAFO este necesara economiei-. Restul este imagine.

Angelin Ioan