Varujan Vosganian, numit recent ministru al economiei si comertului a declarat ca si-a gasit subordonatii intr-o stare confuza, din cauza scandalurilor de presa legate de activitatea ministerului. -In prima zi cand am mers la serviciu, mi-am chemat toti secretarii de stat la DNA-, a declarat Vosganian, intr-o conferinta de presa. Acesta a precizat ca nu va face schimbari majore in structura ministerului, si ca nu vor avea loc -epurari-.
-Voi aduce in schimb, in Corpul de control, persoane cu experienta in anchetarea fraudelor, neimplicate politic-, a subliniat Vosganian. Ministrul Economiei a adaugat ca in ciuda opozitiei exprimate public de presedintele Basescu, mandatul sau incepe sub bune auspicii. -Am obtinut voturile a 82% din parlamentari, fapt care ma onoreaza. Acest vot mai are insa o semnificatie: a fost un vot de incredere la adresa Guvernului Tariceanu-. Noul gestionar al portofoliului MEC este de parere ca Romania a pierdut anual circa jumatate de miliard de euro pentru ca si-a negociat de pe pozitii slabe resursele naturale, indeosebi petrolul. Acesta este de parere ca trebuie schimbata legislatia minelor, a petrolului si energiei. De asemenea, vom transparentiza contractele, cel putin cele in care statul este producator sau furnizor de energie sau resurse energetice. El a mai precizat ca unul dintre obiectivele strategiei energetice va fi diversificarea modalitatilor de producere a electricitatii, cu accent pe resursele nepoluante si regenerabile. O alta preocupare a actualului titular al portofoliului MEC este aceea a investitiilor straine. Potrivit calculelor sale, volumul investitiilor straine in Romania va ajunge la 100 de miliarde de euro pana in anul 2020. In acest context, Vosganian a subliniat importanta adoptarii unei legi a investitiilor, pentru ca romanii sa profite la maxim de capitalul strain. -Noua lege va reglementa interventia statului pentru sprijinirea investitiilor de amploare, precum si a investitiilor in zonele defavorizate. Va fi o utilizare mai flexibila a ajutoarelor de stat, in favoarea acestor investitori strategici.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















