Home Actualitate Crește numărul infracțiunilor legate de droguri

Crește numărul infracțiunilor legate de droguri

DISTRIBUIŢI

Numărul infracțiunilor legate de droguri și precursori a crescut, în primele șase luni ale anului, cu peste 4%, majoritatea faptelor de acest fel fiind săvârșite în mediul urban, a declarat, ieri, președintele Agenției Naționale Antidrog (ANA), Pavel Abraham.
Potrivit datelor prezentate de președintele ANA, în cadrul conferinței cu tema "Tratamentul cvasi-coercitiv și alte alternative la pedeapsa cu închisoarea pentru consumatorii de droguri", organizată la Palatul Parlamentului, în primele șase luni din 2007, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul infracțiunilor la regimul drogurilor și precursorilor a crescut cu aproape zece la sută (9,68%).
Majoritatea persoanelor care au comis astfel de infracțiuni au vârste cuprinse între 18 și 30 de ani.
În primul semestru al anului 2007 au fost confiscate 165,7 kilograme de droguri, cantitatea fiind mai mare decat cea de anul trecut (cu 2,42 la sută) și cu 52.8 la sută mai mică decât primul semestru al anului 2005.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.