AVARII. Două autoturisme de lux marca BMW 320, parcate pe B-dul 1 Decembrie au fost duminică noaptea, ținta atacurilor unor indivizi supărați că nu au putut să se răzbune pe proprietarii mașinilor, pentru unele neînțelegeri mai vechi. Prejudiciul estimativ al pagubelor se ridică la peste 40.000 de lei.
AMENZI. Patru societăți comerciale din județul Constanța au fost amendate de Garda Financiară cu suma totală de 145.000 de lei, în prima jumătate a lunii octombrie, pentru comercializarea de țigări și băuturi alcoolice netimbrate.
PISTOL. Un gorjean este cercetat de polițiști, pentru amenințare, după ce, în noaptea de duminică spre luni, a încercat să "convingă", cu un pistol, mai mulți taximetriști să-l ducă de la discoteca unde petrecuse, la o adresă din București, a informat Poliția Capitalei.
PRELUNGIRE. Mandatul de arestare emis pe numele omului de afaceri craiovean Genică Boerică și al celor doi complici ai acestuia, într-un dosar privind rambursări ilegale de TVA a fost prelungit, cu încă o lună, de către magistrații Tribunalului Bucuresti.
INCENDIU. O casă din cartierul bucureștean Rahova, situată pe Intrarea Zetari, a luat foc ieri dimineață, acoperișul arzând în întregime. Focul s-a extins cu repeziciune și a afectat și alte imobile vecine. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
ÎNCĂIERARE. Două clanuri de rromi din cartierul Titan din București s-au luat la bătaie duminică seara. Zeci de indivizi, înarmați cu pistoale, rangi și săbii au atacat autoturismele și locuința unei familii rivale, iar în urma acestei altercații doi oameni, printre care și un taximetrist au fost răniți ușor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















