Moldova nu mai vrea sa fie sora mai mica a Romaniei. Desi autoritatile de la Bucuresti au facut numeroase declaratii in care vorbeau despre -sora noastra, Moldova- si despre sprijinul pe care i-l vor acorda pentru a intra in randurile Uniunii Europene, presedintele Moldovei a taiat ieri elanul romanesc. Moldova va avea relatii bilaterale cu Romania si nu are nevoie de ajutorul romanilor pentru a intra in UE. -Relatia cu Romania nu poate fi descrisa in epitete, iar imbunatatirea acesteia tine de autoritatile de la Bucuresti, care nu trebuie sa se mai erijeze in <<fratele mai mare>>-, a declarat Vladimir Voronin. Presedintele moldovean a anuntat ca Moldova nu are nicio relatie de fraternitate cu Romania si ca singurele relatii care pot fi stabilite intre cele doua state sunt cele bilaterale.
-Nu vreau sa vorbim despre relatia cu Romania in epitete – relatie de fraternitate sau privilegiata, ci despre relatii bilaterale intre doua state-, a aratat Voronin intr-o conferinta de presa sustinuta la Chisinau. Presedintele Moldovei a refuzat oferta oficialitatilor romane, de a acorda sprijin in pregatirea unui viitor proces de integrare, pentru ca moldovenii pot avea o relatie directa cu UE. -Problemele majore care vor aparea dupa 1 ianuarie 2007 nu le vom pune in fata Romaniei, ci in fata domnului Javier Solana si a altor inalti reprezentanti ai Uniunii Europene-, a mai spus Voronin, conform Mediafax. De altfel, Voronin a confirmat ca Rusia, si nu Romania, este partenerul strategic al Republicii Moldova, relatia cu aceasta tara aflandu-se intr-o noua etapa. Voronin a tinut sa precizeze ca Republica Moldova nu a cedat nimic pentru relansarea relatiei cu Rusia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















