Cristian Tudor Popescu, președintele Clubului Român de Presă (CRP), a declarat ieri, în urma reunirii Consiliului de Onoare al CRP, că interesul public justifică difuzarea imaginilor cu Remeș și Mureșan de către TVR.
Cristian Tudor Popescu a spus că difuzarea filmului nu a încălcat Codul Deontologic al CRP. Popescu a remarcat însă că au existat o serie de erori profesionale din partea Departametnului de știri al TVR, de natură să afecteze credibilitatea și prestigiul acesteia.
Totodată, Popescu a precizat că nota internă transmisă de Alexandru Sassu, președintele-director general al SRTv, Departamentului de știri poate fi considerată un fel de "presiune" asupra departamentului.
El a precizat că erorile Departamentului de știri al TVR nu au fost de natură să afecteze adevărul filmului prezentat în legătură cu cei doi foști miniștri, Decebal Traian Remeș și Avram Mureșan.
"Doamna Culcer ar fi putut decide difuzarea materialului (cel de-al doilea material cu imaginile, n.r.) indiferent de nota lui Sassu", a spus Cristian Tudor Popescu, precizând că "ceea ce zice Culcer și Departamentul de știri al TVR" poate fi luat "drept adevăr".
Totuși, Popescu a subliniat că TVR trebuia să precizeze faptul că subtitrările din cadrul filmului nu aparțin redacției televiziunii publice.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















