Ministerul Administratiei si Internelor a fost autorizat joi, de executiv sa incheie contracte multianuale de leasing, pe o perioada de trei ani, pentru achizitionarea de mijloace de transport, valoarea totala a contractelor fiind de 765 milioane de lei. Suma include costurile, dobanzile, taxele si impozitele aferente pentru achizitia de mijloace de transport din categoria autospeciale, microbuze, autobuze si ambulante, in vederea asigurarii mobilitatii terestre necesare desfasurarii in bune conditii a activitatii ministerului. Contractele vor fi incredintate conform Ordonantei de Urgenta 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica. Plata avansului, a ratelor de leasing, a valorii reziduale, precum si a comisioanelor si taxelor aferente se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministrului Administratiei si Internelor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie. Conform precizarilor guvernului, MAI trebuie sa-si completeze dotarea cu autovehicule cu caracteristici si performante care sa asigure mobilitatea terestra a structurilor proprii, inclusiv asistenta medicala de urgenta a misiunilor specifice in care sunt angajate unitatile ministerului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















