Lipsa de initiativa sau, cel putin, de reactie a liderilor pesedisti din ultimele saptamani fata de problemele serioase cu care se confrunta partidul dupa esecul in alegeri a aruncat PSD intr-o stare de confuzie si de asteptare in acelasi timp. Mai multi membri din conducerea organizatiilor locale au sunat la centru pentru a se interesa ce strategie va aplica PSD in urmatoarea perioada. Raspunsul a intarziat sa apara, oamenii din teritoriu fiind sfatuiti sa astepte -sa mai treaca si Sfantul Ion-. Inspirati de propunerea ce le-a fost facuta, ei au continuat, intreband -unde poate fi felicitat Ion Iliescu cu ocazia zilei de nume?-.
Surse din cadrul PSD ne-au declarat ca mai multi lideri ai organizatiilor locale ale partidului au sunat insistent la centru pentru a intreba unde se va afla Ion Iliescu pe 7 ianuarie, cand este ziua lui de nume. -O sa va dam noi un semnal-, a venit imediat raspunsul, destul de expeditiv insa, pentru care pesedistii din teritoriu, suparati de felul in care sunt tratati, s-au plans pe la colturi. Daca in ultimii patru ani le era mai usor sa ajunga in preajma lui Iliescu, bazandu-se pe faptul ca nu dau gres cautandu-l direct la Palatul Cotroceni, acum transmiterea personala a unor urari sau ganduri a devenit o adevarata problema.
Birou in sediul din Atena
Proaspat reintors de la Cotroceni, Iliescu nu s-a mutat, cel putin deocamdata, la sediul PSD din Baneasa, pe care partidul l-a luat in folosinta in timpul conducerii lui Adrian Nastase. Fostul presedinte a preferat sa-si instaleze biroul la vechiul sediu al partidului din strada Atena, unde functioneaza in prezent Institutul de Studii Social-Democrate -Ovidiu Sincai-. Potrivit unor surse PSD, Iliescu ar urma sa-si inceapa activitatea in acest spatiu de saptamana viitoare. Intre timp, biroul a fost utilat cu cele necesare, iar pe usa a fost lipita o placuta pe care scrie: -Cabinet senatorial Ion Iliescu-. Iar dedesubt: -Presedinte-. Nu este specificat insa presedintele cui este Iliescu.
PSD incepe sa fie parasit in teritoriu
Lipsa de comunicare cu centrul este puternic resimtita in filialele PSD. Conducerile organizatiilor locale asteapta disperate un semnal de mobilizare pentru redresarea partidului pentru ca nu pot identifica urmatorii pasi. De cealalta parte, liderii din Baneasa inca nu si-au terminat concediul de Sarbatori. Plictisiti de atitudinea acestora, mai multi oameni din teritoriu se gandesc tot mai serios la varianta de a parasi partidul. Unul dintre ei a si facut-o deja. Este vorba despre fostul prefect de Hunedoara Aurelian Serafinceanu, care a hotarat sa se ocupe de actiuni de caritate, fara sa ascunda totodata ca a fost impotriva unor decizii politice luate la nivel de central de catre PSD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















