
Problema copiilor părăsiți sau abandonați nu este rezolvată în totalitate, deși s-au făcut eforturi considerabile pentru a scoate copiii din centrele mari, dar problema care se pune este ca părinții să fie sprijiniți în educarea copiilor.
Aceasta a fost concluzia desprinsă ieri, la finalul conferinței "Dezvoltarea copilului, atașamentul și interacțiunea precoce copil-mamă, copil-tată", organizată de Ambasada României în Franța. Potrivit oficialilor Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copii, reformele întreprinse începând din 1997, legile adoptate în iunie 2005, direct inspirate din Convenția internațională a drepturilor copilului, privilegiază interesul superior al copilului, întărind rolul părinților de primi educatori ai copilului. Proiectul s-a născut din dorința de a se afla mai multe despre copiii părăsiți, abandonați în maternitate, despre copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate sau părinții care au relații dificile cu copiii lor. Marie Colette Lalire, reprezentanta FONPC, a spus că scopul proiectului îl reprezintă promovarea creșterii și dezvoltării fiecărui copil, favorizând sprijinirea părinților în procesul de educație prin încurajarea schimbului de experiență între toți profesioniștii implicați în această problemă, dar și stabilirea legăturilor timpurii între copii, părinți și mediul afectiv. În opinia sa, descentralizarea din România a fost cam rapidă, faptul acesta ducând la dificultăți în găsirea resurselor umane și financiare care să le permită dezvoltarea de programe necesare copiilor și familiilor în mod preventiv.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















