Home Actualitate Adomniței schimbă regulile tezei unice în timpul jocului

Adomniței schimbă regulile tezei unice în timpul jocului

DISTRIBUIŢI

Dacă până acum am crezut că măsurile luate de șeful de la Educație sunt doar pentru a demonstra cuiva anume ce bună alegere a reprezentat el la momentul când a fost propulsat în funcția ministerială, acum începem să ne îndoim și de corectitudinea lui Cristian Adomniței. Spunem asta după ce am aflat că pe data de 10 decembrie, în timp ce tezele cu subiect unic erau deja în derulare, ministrul a dat un ordin prin care a decis că nota la fiecare din tezele cu subiect unic, care se ia în calculul mediei generale la teze, se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obținute la tezele cu subiect unic susținute în clasa a VIII-a.
Ordinul vine după ce în luna august Adomniței gândise această problemă într-un alt mod și se pare că acum a ajuns la concluzia că este necesară o departajare valorică a elevilor. "Pentru a nu mai fi toți așa o apă" – declarația îi aparține reprezentantului Ministerului Educației, Daniel Tomoni – s-a ajuns la modificarea aceasta. Cu toate că am insistat să aflăm de ce s-a emis acest ordin tocmai acum, exact în momentul în care elevii de la clasa a VIII-a sunt în toiul tezelor cu subiect unic, ni s-a spus doar că "așa se va face o departajare, pentru a nu mai avea toți note așa de 8 sau 9". Potrivit ordinului privind aprobarea procedurilor de organizare și desfășurare și a calendarului admiterii în învățământul liceal și profesional pentru anul școlar 2008-2009, acțiunile de completare a opțiunilor pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada 12-20 iunie 2008. În perioada 12-14 iunie 2008, comisia de admitere județeană a municipiului București asigură repartizarea candidaților rromi care au depus cereri până la data menționată pe locurile speciale pentru ei, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și în baza opțiunilor exprimate de candidați. Și uite așa și-a mai bifat Adomniței încă o cărămidă pusă la distrugerea sistemului de învățământ, și așa bolnav și obosit.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.