Guvernul turc si-a propus sa obtina cel putin doua miliarde de dolari, din proiectele de privatizare prevazute pentru anului viitor, acesta fiind unul dintre elementele-cheie incluse in acordul in valoare de 16 miliarde de dolari semnat cu Fondul Monetar International (FMI), a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, secretarul de stat Abdullatif Sener.
Autoritatile de la Ankara s-au angajat sa diminueze cheltuielile publice si sa vanda o mare parte din societatile de stat, din sectorul bancar si cel de telecomunicatii, in cadrul eforturilor de a achita o parte din datoriile ridicate acumulate pe fondul crizei financiare din 2001.
Abdullatif Sener a adaugat ca Turcia s-a angajat sa vanda bancile de stat Halk Bank si Vakifbank, in primul trimestrul al anului 2003, in timp ce privatizarea Ziraat ar putea avea loc un an mai tarziu.
Autoritatile estimau initial ca veniturile obtinute anul viitor din privatizare se vor ridica la aproape 1,5 miliarde de dolari. In luna octombrie, fondurile adunate din vanzarea societatilor de stat au ajuns la 515 milioane de dolari, obiectivul pentru sfarsitul acestui an fiind 700 milioane de dolari.
Noul guvern, instaurat in urma alegerilor anticipate de la inceputul lunii noiembrie si format din reprezentantii Partidului Justitiei si Dezvoltarii (AKP), a promis ca va reorganiza sistemul de privatizare din Turcia, in primele trei luni de la instalarea la putere.
Sener a precizat ca guvernul de la Ankara va prezenta proiectele de privatizare pentru anul 2003 in cursul saptamanilor urmatoare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















