
Chiriașii care trebuie evacuați din case naționalizate vor beneficia de prelungirea contractelor de închiriere cu până la trei ani sau de facilități suplimentare la cumpărarea unei locuințe, a declarat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor, Laszlo Borbely. Acestea însă vor fi acordate chiriașilor ale căror venituri nu permit achiziționarea unei noi locuințe. Borbely a declarat că situația chiriașilor care trebuie evacuați din case naționalizate va fi rediscutată de Guvern în 2008, deoarece proiectul de modificare a legii în domeniu nu este deocamdată completat cu amendamentele Ministerului de Justiție. Datele autorităților locale indică, la nivel național, un număr de 13.000 de familii care locuiesc cu chirie în case naționalizate. Ministerul Dezvoltării a primit în acest an, din Fondul Național de Dezvoltare, 25 milioane de lei pentru construirea a 2.452 locuințe pentru cei rămași fără case în urma retrocedării imobilelor naționalizate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















