VICTORIE. Echipa de baschet masculin CSU Sibiu a învins pe teren propriu formația BC Mureș, cu scorul de 84-73 (35-37), într-un meci jucat în devans la etapa a XIII-a a Diviziei A, ultima a turului.
OFERTĂ. Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat că gruparea din Bulevardul Ghencea a făcut o ofertă oficială clubului FC Sevilla pentru transferul mijlocașului argentinian Emiliano Armenteros.
ÎNCREDERE. Managerul grupării VfB Stuttgart, Horst Heldt, a declarat că este convins de faptul că Sergiu Radu va ajuta în cel mai scurt timp noua sa echipă, având în vedere experiența pe care o are românul în Bundesliga.
INCIDENT. Atacantul marocan al echipei Arminia Bielefeld, Abdelaziz Ahanfouf, a fost implicat într-un grav accident de circulație, după ce mașina la volanul careia se afla a intrat într-un tir pe o autostradă din Germania.
NUMIRE. Antrenorul Cesar Farias va fi noul selecționer al naționalei Venezuelei, el înlocuindu-l în funcție pe Richard Paez, al cărui contract va expira la 31 decembrie.
DOPAJ. Jucătorul de base-ball al echipei Baltimore Orioles, Brian Roberts, a recunoscut, într-un interviu acordat cotidianului "The Baltimore Sun", că a folosit produse dopante.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















