Acarii păuni în cazul accidentului ministrului Ludovic Orban au fost găsiți de un alt ministru, cel al internelor, Cristian David, în persoana polițiștilor care s-au ocupat de caz, că de…, ministrul nu e de găsit. Acesta făcea ieri vizite în teritoriu, în timp ce tatăl presupusei victime dădea cu subsemnatul la Parchet, precizând că fata ar fi căzut pe gheață și și-ar fi lovit cotul, fără ca nimeni să o vadă. Numai că există imagini în care apar și fata și mătușa acesteia la locul accidentului. Aceste "detalii" urmează să fie lămurite de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-au găsit deja primii țapi ispășitori în scandalul accidentului provocat de liberalul Ludovic Orban. Cum nimeni nu recunoaște nimic, deși există martori, ministrul internelor, Cristian David, a dispus cercetarea celor doi polițiști care s-au deplasat duminică la locul unde a fost semnalat accidentul cu pricina și sancționarea agentului de poliție de la dispeceratul Poliției Capitalei pentru conduită profesională. Astfel, în cazul celor doi polițiști ce au făcut parte din echipajul care s-a deplasat la locul unde a avut loc accidentul, ministrul David a dispus declanșarea cercetării prealabile. De asemenea, pentru aceștia, în urma cercetării, se vor propune măsuri sancționatorii, inclusiv de eliberare din funcția publică. Totodată, s-a dispus reducerea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de trei luni în cazul agentului de poliție din cadrul Dispeceratului Poliției Capitalei pentru conduită neprofesionistă. Cât despre ministru, acesta în continuare "e dat dispărut", deoarece nu s-a prezentat nici ieri la serviciu, reprezentanții ministerului afirmând că acesta face verificări în teritoriu. Versiunea lui Orban, potrivit căreia în accident nu a fost implicată o victimă, a fost susținută de tatăl fetei, Gabriel Todean.
Tatăl fetei neagă, imaginile îl contrazic
Acesta din urmă s-a prezentat ieri la Parchet, unde a făcut o declarație în fața procurorilor în care a precizat că fiica sa a căzut pe gheață, chiar în fața scării blocului și, culmea, cu 10 minute înainte de accidentul de mașină provocat de Orban. Todean a explicat că atunci când a căzut fata, nu a fost nimeni de față să-i poată confirma spusele. Numai că aici există o "bubă", anume o înregistrare în care se arată că alături de fată era mătușa acesteia. Iar când a fost întrebat despre acest lucru, tatăl fetei a precizat că nu mai comentează și a plecat, invocând faptul că întârzie la serviciu.
Orban nu s-a dus de bunăvoie la poliție
Chestorul Constantin Manoloiu, șeful Corpului de Control al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a declarat că Orban a fost chemat la poliție, după ce cazul a apărut în presă. Potrivit lui Manoloiu, polițiștii i-au telefonat ministrului transportului și l-au întrebat dacă a fost implicat într-un accident. Orban a recunoscut, iar polițiștii l-au chemat să dea o declarație, în contextul în care trecuseră deja 30 de ore de la accident. Marți, ministrul Orban a declarat că a avut trei motive pentru care s-a prezentat la poliție cu întârziere: motive familiale pe care nu le-a invocat, faptul că a coordonat acțiunea de deszăpezire și că trebuia să efectueze niște analize medicale. Despre acest subiect, primul-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat ieri că așteaptă ca Procuratura să își spună cuvântul în cazul ministrului Ludovic Orban, înainte de a se pronunța asupra acestui caz.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















