
Zeul dansului flamenco și unul dintre cei mai faimoși dansatori la ora actuală, Joaquin Cortes, a adunat miercuri, la Sala Palatului, peste 4.500 de oameni, majoritatea femei. "Zapatos Blancos", show-ul cu care a venit anul acesta la București, a fost deschis cu un moment care a aparținut în totalitate muzicienilor care l-au acompaniat pe dansator pe toată durata show-ului. "Uvertura" a fost menită să încălzească publicul, introducându-i pe cei prezenți în atmosfera caldă a ritmurilor dansurilor andaluze.
Cortes și-a făcut apoi apariția, luând prin surprindere spectatorii, traversând scena îmbrăcat într-un costum special și o pălărie, totul de culoare neagră. Doar din câteva bătăi din picior, el a și cucerit spectatoarele care oftau deja cu anticipație. De altfel, publicul l-a răsplătit din plin pe artist cu numeroase serii de aplauze, pe parcursul show-ului. La fel ca la spectacolul susținut anul trecut de artist, Sala Palatului s-a dovedit iarăși neîncăpătoare pentru spectatorii veniți să-l admire pe magicianul dansului flamenco.
Cortes a dansat cu bine-cunoscuta-i pasiune și însuflețire, el nefiind la curent cu tragedia de acasă, unde bunica lui, în vârstă de 90 de ani, trecuse în neființă într-un spital din Madrid. Culoarea hainelor sale, exceptând, desigur, celebrii pantofi albi, a fost într-o concordanță stranie cu suferința pierderii celei ce a avut grijă de el în perioada fericită a copilăriei.
Cu mărturisirea smulsă în cadrul conferinței de presă de revenire în România, Joaquin Cortes a mai bifat o prezență magică pe scena dansului pe teritoriul țării noastre.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















