Home Social Guvernul vrea să privatizeze sănătatea romanilor

Guvernul vrea să privatizeze sănătatea romanilor

DISTRIBUIŢI

• Boala cronică de rinichi este o problemă importantă de sănătate publică, deoarece afectează 10% din populația generală și poate conduce, în final, la tratament prin dializă • În Romania, peste 7.000 de pacienți supraviețuiesc ca urmare a tratamentului prin dializă, asigurat în 72 de centre de dializă • Aproape o treime din aparatele utilizate în dializă trebuie înlocuite, deoarece au peste 27.000 de ore de funcționare – durata medie de exploatare fiind de 30.000 de ore • Medicii susțin că, în prezent, mai mult de jumătate din aparatele utilizate în dializă sunt aproape ieșite din funcțiune • De aceea, oficialii Guvernului s-au gandit că singura soluție pentru rezolvarea crizei este descentralizarea deciziei și favorizarea liberei concurențe • Această afacere ar aduce la bugetul Ministerului Sănătății aproximativ 30 de milioane de euro anual.

Luni dimineață la ora 5 pacienții care fac dializă în mod obișnuit la Centrul de hemodializă din Spitalul de Nefrologie "Carol Davilla" s-au trezit că nu puteau finaliza dializa deoarece a apărut o pană de curent. Toată lumea era disperată, deși a pornit generatorul care nu a rezistat decât 10 minute. În acel moment, asistenta șefă de tură a început să sune la Electrica. De la celălalt capăt al telefonului, Loredana a încercat să îi liniștească pe toți spunându-le că nu este așa o mare tragedie pentru că și Cazinoul este tot în întuneric. Amuzant la prima vedere, însă, de acest tratament de dializă au nevoie la acest moment aproximativ 7.000 de pacienți pentru care se consumă anual 100.000.000 euro.

Și pentru că i s-a părut că a scos prea mulți bani din buzunarul Guvernului, contabilul Eugen Nicolăescu a găsit rezolvarea acestei crize. Dă liber la privatizarea tuturor acestor centre. În proiectul de hotărâre de Guvern publicat ieri pe site-ul Ministerului Sănătății Publice se spune că această criză se poate rezolva doar dacă se extinde participarea privată. Nicolăescu este de părere că doar așa problemele de dotare și de reabilitare a spațiilor vor fi soluționate prin atragerea de fonduri private, iar utilizarea mai eficientă a resurselor va permite creșterea calității materialelor folosite și acoperirea integrală a necesităților de tratament medicamentos. Proiectul Hotărârii de Guvern urmărește rezolvarea problemelor actuale din domeniul tratamentului prin dializă prin crearea cadrului legal pentru extinderea privatizării, și are la bază descentralizarea deciziei și favorizarea liberei concurențe. În prezent, majoritatea centrelor de dializă sunt supraaglomerate, au aparatură cu un grad avansat de uzură, iar dotările și spațiile de tratament corespund arareori cerințelor minime ale regulamentelor în vigoare. În ultimii 7 ani nu au mai fost înființate centre de dializă, deși numărul bolnavilor a continuat să crească anual cu 5-10%. De aceea, în ciuda eforturilor personalului medical, calitatea și gradul de siguranță ale tratamentului prin dializă lasă de dorit.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.