
În timp ce alte vedete de-abia își revin după petrecerile în lanț de la sfârșit de an, Penelope Cruz, "diva lui Almodovar", deja a apărut pe coperta unei reviste, a apărut într-un videoclip fierbinte, a lansat o linie vestimentară împreună cu sora ei, astfel încât te întrebi: oare ea a reușit să se și distreze?
În primul număr al revistei "The One" polivalenta artistă dă un interviu în care își expune crezul conform căruia un actor trebuie să se dedice și celor defavorizați, să-și folosească popularitatea pentru a face cât mai mult bine. Din punctul ei de vedere, acesta este cel mai onorabil mod de a folosi celebritatea. Potrivit publicației, în filmul lui Woody Allen, Cruz joacă alături de Javier Bardem, cu care este prietenă foarte bună și pe care îl adoră, infirmând astfel zvonurile din presă ce îi dădeau deja logodiți.
Printre lucrurile care îi plac foarte mult se află și moda, iar colecția realizată împreună cu sora ei, este una mică, formată din 31 de piese pentru toamnă-iarnă, și conține multe accesorii. Actrița-designer spune că hainele sunt foarte comode și se vând bine în toată lumea. Pentru această colecție, surorile Cruz s-au inspirat de la Audrey Hepburn și una dintre rochiile purtate de aceasta în "Breakfast at Tiffany's".
Având în vedere că la Oscaruri Penelope Cruz a fost întotdeauna una dintre prezențele cele mai elegante și că îi place atât de mult moda, propria linie vestimentară a fost doar un pas natural și firesc.
Cu toate că este extrem de generoasă cu interviurile, Penelope rămâne fidelă stilului ce a lansat-o, acela plin de mister și eleganță.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















