Raportul Comisiei Europene privind reforma justiției în România și Bulgaria va fi prezentat în această lună, însă data publicării sale va fi decisă la mijlocul lui ianuarie, susține EUexpands, citând surse de la Bruxelles.
Raportul este preliminar și nu va prezenta concluzii asupra procesului de reformă din cele două țări, precizează materialul, adăugând că o eventuală decizie privind activarea clauzei de salvgardare va fi inclusă în raportul ce va fi publicat în luna iunie.
"Fără îndoială, în cazul României, limbajul va fi unul destul de dur în raportul din ianuarie, din moment ce nu au fost îmbunătățiri în lupta împotriva corupției", au declarat sursele din cadrul CE.
Documentul ce va fi prezentat în ianuarie va face referire chiar la un regres în reforma din justiție, precum și în combaterea corupției la nivel înalt.
Sursele de la Bruxelles susțin că Bulgaria va scăpa de activarea clauzei de salvgardare dacă va continua eforturile de reformare a sistemului, precizează EUexpands.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















