Home Social Profituri turistice de sărbători

Profituri turistice de sărbători

DISTRIBUIŢI

În iarna 2007-2008, ofertele turistice au înregistrat creșteri substanțiale de profit, față de anul trecut. O mare parte dintre români au renunțat să mai stea acasă în vacanța de iarnă, preferând să plece în străinătate. Astfel, aproximativ 40 mii de români au ales să-și petreacă sărbătorile de iarnă în afara granițelor. Stațiunile preferate au fost cele austriece, cu toate că prețurile practicate în Austria au fost mai mari decât în alte zone montane, precum Polonia sau Slovenia. Alte destinații de top pentru vacanța de sărbători au fost reprezentate de Grecia, Turcia, Tunisia și Bulgaria. Cei dispuși să plătească sume mari de bani au ales destinații exotice precum Dubai, Thailanda, Malta sau Mexic. Pentru că operatorii turistici abia au putut face față cererilor, și prețurile au fost unele pe măsură. Cei care au rămas însă în țară au ales în cele mai multe cazuri stațiunile montane. Vedetele acestui an au fost Valea Prahovei, Poiana Brașov, Maramureș. Pentru un sejur de Revelion în Poiană, turiștii au trebuit să scoată din buzunare chiar și 600 de euro, pentru 5 nopți de cazare într-un hotel de 4 stele. Totodată, în Maramureș, prețurile pentru cazarea la o pensiune se ridicau în aceeași perioadă la aproximativ 800 RON. Totuși, cei care mai vor să dea o fugă până la munte o pot face în aceste zile, mai ales că prețurile sunt mai mici.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.