Home Monden O româncă pune pe jar Italia într-un calendar sexy

O româncă pune pe jar Italia într-un calendar sexy

DISTRIBUIŢI

Există o veche zicală: " Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place", iar italienii, oricât de porniți ar fi ei împotriva românilor, tot recunosc nurii unei femei ce atrage instantaneu privirile bărbaților. Iar dacă este vorba și de un manechin ce poate să susțină de una singură un întreg calendar, nici nu se mai uită la origine sau țara de proveniență.
Modelul Laurette Atindehou, de origine română, a trecut fără rezerve de la podiumul autohton în fața lentilelor italiene. Ea a realizat un pictorial incendiar pentru calendarul revistei "Seven Magazine", lansat chiar în această săptămână în Peninsulă.
În afara carierei din modelling, frumoasa ciocolatie a candidat pentru postul de "bebelușă", în cadrul emisiunii Cronica Cârcotașilor. Acum, fotografiile Laurettei, originară din Brăila, sunt lansate în calendarul italian, fiecare lună a anului având-o în prim-plan.
Pe pagina de internet a respectivei publicații nu sunt prezentate numai imaginile deosebit de reușite, ci și o scurtă prezentare a româncei, despre care se spun numai cuvinte frumoase. "Trebuie să o cunoașteți pe Laurette pentru că, în afară de faptul că este încântătoare și rafinată, ea provine din estul Europei și are rădăcini africane. Un amestec genetic care surprinde însăși caracteristica revistei noastre: integrare și solidaritate cu întreaga lume".
Nu este prima încercare de a demonstra că italienii nu au nicio problemă cu românii în general, alte trei domnișoare pozând în același fel în reclame.
În prezent, Laurette, în vârstă de 24 de ani, își continuă studiile cu un master la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.