
Discuțiile telefonice ale omului de afaceri Omar Hayssam cu Ciprian Nastasiu, procurorul care s-a ocupat de cazul de terorism al sirianului, au intrat în sfârșit și în atenția Comisiei parlamentare de control a activității SRI. Radu Stroe, președintele acestei comisii, a cerut SRI-ului să verifice veridicitatea acestor convorbiri. De asemenea, și Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu cu privire la acest caz și a anunțat că va face o anchetă proprie pe acest subiect, iar rezultatele investigației vor fi făcute publice.
Președintele Comisiei parlamentare de control asupra activității SRI, Radu Stroe, a anunțat sâmbătă că a făcut o solicitare Serviciului, în care îi cere să verifice convorbirile publicate în presă între omul de afaceri româno-sirian Omar Hayssam și procurorul Ciprian Nastasiu.
Radu Stroe s-a arătat destul de indignat pentru faptul că doar presa s-a arătat interesată de subiect, în timp ce autoritățile statului nu au luat niciun fel de atitudine cu privire la această situație. De asemenea, președintele Comisiei de control a precizat că este foarte interesat să afle și cine este personajul fictiv "Profesorul", cel menționat în discuțiile sirianului cu procurorul Nastasiu. Parlamentarul a afirmat totodată că și Ministerul Internelor și Reformei Administrative ar trebui să dea explicații despre fuga și pașaportul lui Hayssam, având în vedere că acesta avea statutul de terorist și în contextul afirmațiilor sirianului, conform cărora acesta a plecat cu pașaport fals, "look" nou și cu avionul de pe aeroportul Otopeni. Despre această situație, procurorul general al României a comentat că nu poate lua nicio măsură, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii este singura instituție abilitată să facă demersuri în acest sens. Drept urmare, tot în cursul zilei de sâmbătă, într-un final CSM a confirmat că s-a sesizat din oficiu în legătură cu materialele de presă referitoare la interceptările telefonice în cazul Omar Hayssam și a dispus efectuarea de verificări de către Inspecția Judiciară din cadrul acestui for. Iar rezultatele anchetei vor fi făcute publice, desigur în "limitele impuse de lege". Însă în timp ce se fac verificări și pe ici pe colo mai apare câte o informație, avocații lui Hayssam, care au făcut recurs la Curtea Supremă la sentința dată de Curtea de Apel, cer depunerea la dosarul cauzei a transcrierilor unor convorbiri pe care, spune sirianul, le-ar fi purtat cu reprezentanții Președinției României.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















